Interviu pe divan: festivalier.ro, 2016
HipTrip 2016: 18 filme, 17 în premieră națională
Festivalier: La ediția de anul acesta a HipTrip, de abia încheiată, v-ați propus să găsiți echilibrul între comercial și artistic, dar și între între 100% travel, 0% cinema și cinema-și-nimic-altceva. Cum facem să găsim acest echilibru, de fapt?
Cătălin Olaru: Teoretic, e mai simplu decât s-ar zice la prima vedere: ajunge să te pui în pielea celuilalt, a spectatorului care vine la film pentru a petrece o seară în mod agreabil, singur sau cu prietenii, dar fără a renunța la principiile în care crezi, în calitate de critic de film, deci de spectator de profesie, să zicem. Practic, găsirea acestui juste milieu a fost îngreunată de faptul că ne-am propus să aducem, la HipTrip 2016, filme noi și foarte noi. Or, dacă filmele bune sunt în general rare, filmele bune, de travel și recente sunt și mai rare. Cu toate acestea, am reușit să le oferim spectatorilor ediția cu cel mai bogat program de până acum, cu 12 documentare de travel, 6 lungmetraje de ficțiune, o selecție de scurtmetraje și un program de scurtmetraje de animație. Iar dacă ne referim la lungmetraje, satisfacția noastră a fost cu atât mai mare cu cât, în 17 cazuri din 18, filmele prezentate au fost nu doar multipremiate la festivaluri prestigioase internaționale, ci și proiectate la HipTrip 2016 în premieră națională.
Festivalier: Cum este să fii selecționer și să alegi filmele pe care le va urmări publicul festivalului? Care este partea cea mai frumoasă în acest proces de selecție? Dar cea mai dificilă?
Cătălin Olaru: Partea cea mai frumoasă e cea în care realizezi selecția propriu-zisă. În care vezi foarte multe filme și trebuie să te hotărăști pe care le păstrezi și pe care nu. Câteodată, alegerea se impune de la sine: filmele se încadrează în nișa festivalului sau nu. La final, procesul devine din ce în ce mai dificil: am avut anul acesta 4 zile de festival și un număr total de 20 de proiecții, ceea ce înseamnă că, din păcate, a fost nevoie ca unele titluri să rămână pe dinafară. Dincolo de această sarcină mai ingrată a mea, greul a început abia odată cu prima zi de festival, când am vizionat din nou mare parte din filmele festivalului, alături de spectatori. Am cunoscut pentru prima dată satisfacția pe care o simți atunci când oamenii apreciază eforturile tale, ba chiar unii dintre ei îți mulțumesc personal, pentru că datorită ție au văzut un anumit film care i-a amuzat, emoționat sau marcat într-un fel sau altul. De la sala Union, la sala Eforie a Cinematecii Române, de la aplauzele care s-au auzit la majoritatea proiecțiilor, la cuvintele frumoase pe care le-am auzit de la spectatorii HipTrip 2016, a fost o călătorie pe care abia aștept s-o fac din nou la anul.
Festivalier: Urmărind selecția de anul acesta, am observat că filmele din festival sunt inspiraționale. Fie că vorbim despre Ellen Brennan, cea mai bună practicantă a sportului extrem wingsuit flying, despre filmul lui Mélanie de Groot Van Embden și David de Rueda, o călătorie în părțile abandonate ale Americii, din New York până în San Francisco sau despre clasicul The Endless Summer, toate aceste filme spun povești inedite, vorbesc despre transformări și călătorii memorabile. Și totuși, ce credeți că este de urmărit, de fapt, dincolo de atracțiile turistice și destinațiile inspiraționale din aceste tipuri de filme?
Cătălin Olaru: Îl voi cita aici pe Peter Altsted, regizorul filmului “Standing on Water” și unul dintre invitații festivalului: mai importante decât destinațiile din filme și de inspirația pe care ne-o transmit sau nu, contează oamenii. Aventurierii care se înhamă la călătorie, iar noi călătorim odată cu ei. În ultimă instanță, aceasta este lecția oricărui road movie care a făcut vreodată istorie: mai mult decât ce și cum se întâmplă, contează însăși călătoria.
Festivalier: S-a întâmplat să vedeți un film despre o anumită destinație și să vă convingă să mergeți acolo și/sau să faceți același traseu? Dacă da, despre ce film ar fi vorba?
Cătălin Olaru: Țin minte că m-a impresionat foarte mult “Lisbon Story” și că asta a contribuit mult la entuziasmul meu atunci când am vizitat pentru prima oară Lisabona. Fără filmul lui Wenders, sunt sigur că experiența mea ar fi fost cu totul alta, mai săracă și cu mai puțină culoare.
Festivalier: Care credeți că este rolul unui festival de film atât de special și de specific cum este HipTrip Film Festival? Ce efecte v-ar plăcea să aibă asupra publicului?
Cătălin Olaru: De a le aduce spectatorilor filme noi, filme pe care nu le pot vedea altundeva decât în sala de cinema, în cadrul festivalului, filme care îi aduc în contact nu doar cu locuri noi, despre care au mai auzit sau nu, ci mai ales cu culturi, cu obiceiuri, cu sunete și cu arome pe care să le descopere cu drag și pe îndelete, așa cum se savurează orice călătorie ca la carte.
Festivalier: Și acum, ce urmează după încheierea acestei ediții a HipTrip Film Festival? Ce facem până la următoarea ediție?
Cătălin Olaru: Ne inspirăm din programul HipTrip 2016, facem planuri de călătorie și, în cazul celor mai îndrăzneți dintre noi, descoperim noi înșine peisajele, locurile și oamenii cu care am făcut cunoștință la festival.