Hear no evil, see no evil: „Be With Me” (r. Eric Khoo)

Lipsit de pasiune, dar cu umanitate.

Candidat din partea statului Singapore la Oscarul pentru cel mai bun film străin, „Be With Me” a fost respins în 2005 de membrii Academiei sub un pretext statistico-lingvistic în cel mai bun caz comic. Prea multe cuvinte englezeşti în poemul vizual al lui Eric Khoo, s-a considerat, aşa că filmul a stat acasă.

Cuvintele sunt oricum puţine în „Be With Me”, iar atunci când se vorbeşte, se vorbeşte prost. Mutilarea limbii lui Shakespeare pare a fi un dat al epocii în care SMS-ul şi e-mailul câştigă încet, dar sigur lupta cu dicţionarul. Mai mult, nu doar comunicarea în sine, ci şi contactele umane sunt înlocuite de un mediator de sorginte electronică, precum în segmentul mâncăului interpretat de Seet Keng Yew. Gardian într-un centru de afaceri, trupeşul trândav o pândeşte cu nesaţ pe eleganta Ann (Lynn Poh) prin intermediul sistemului de supraveghere. Când decide în sfârşit să o abordeze, depăşindu-şi propriile limite fizice, afective şi culturale, providenţa îl împiedică în cel mai definitiv mod cu putinţă într-o scenă de un savuros umor negru asiatic.

Un mic spectacol e și ritual zilnic al unui mic proprietar (Chiew Sung Ching). Acesta închide magazinul, se culcă, se trezeşte, târguieşte, găteşte, ia autobuzul, merge la spital, toate cu aceeaşi expresie goală. Abia spre final aflăm că nevasta imobilă pe care o serveşte cu un devotament exemplar trăieşte doar în amintirea lui. La ce bun să trăieşti, ce rost are viaţa, par să zică lipsa lui perpetuă de vlagă, cearcănele de dimensiuni apreciabile. Are orice rost, aflăm din povestea impresionantei Theresa Poh Lin Chan.

La 61 de ani, această femeie care îşi joacă propria poveste nu mai are aproape nimic. Complet surdă şi oarbă, învaţă engleza, îşi termină studiile, călătoreşte, strânge bani pentru opere caritabile, îi educă pe alţii. Fără două simţuri, dar trăind „în cea mai minunată dintre dimensiuni”.

Relaţia Theresei Chan cu bătrânul văduv nu are pasiune, dar are umanitate, iar îmbrăţişarea din final bate orice film de dragoste.

Articol publicat în revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *