Cimitirul de elefanti: „Water for Elephants” (r. Francis Lawrence)

Cel mai bun drum e cel pe care il stii, isi va fi zis regizorul Francis Lawrence cand a ales sa mearga pe trei carari temeinic batatorite, dar care nu se intalnesc in niciun punct de pe harta.

In „Water for Elephants”, Christoph Waltz reia rolul care i-a adus consacrarea, cel din „Inglorious Basterds”. Personajul sau aplica si animalelor indaratnice, si angajatilor care nu mai sunt buni de munca, acelasi tratament – le face de petrecanie. Ca e nazist sau director de circ, mai interesant decat aceasta lipsa de scrupule e modul in care reuseste sa fie cum nu se poate mai amenintator tocmai prin permanenta sa mierosenie. Farmecul colonelului Landa din „Ticalosi fara glorie” si al lui August din „Apa pentru elefanti” e in aceasta jovialitate dementa. Si in cazul de fata, oricat ar fi ea de benigna in primele cadre, bonomia pe care Waltz o emana ne pare inselatoare. Desi pericolul se concretizeaza mult mai tarziu, noi stim ca e acolo, dar nu multumita lui Lawrence, ci pentru ca ne-a spus-o Tarantino.

A doua poveste pe care am mai auzit-o deja e cea a lui Reese Witherspoon, care isi reia rolul de toanta. Nu mai e studenta la drept, e sotia unui proprietar de circ, dar personajul ei tot decorativ ramane. In sfarsit, Robert Pattinson face ce stie el mai bine, adica alterneaza cele trei combinatii gura-nas-sprancene pe care le-a exersat pe indelete, pe platourile lui „Twilight”, si care pentru admiratoarele sale trec drept joc actoricesc. Boticul de poltron care l-a facut mare pe Bruce Willis, privirea de om lovit cu leuca-n cap, rezervata momentelor de indragostire si romantism, respectiv mina de caine batut, semn al unui considerabil tumult sufletesc, se succed neintrerupt si fara alte variatii. Cand e botos, cand spera sau cand sufera, Pattinson e un fel de var de la tara al lui James Dean sau o varianta emo a lui Di Caprio, cel din tinerete.

Lipsit de o cultura cinefila solida, elefantul Rosie il simpatizeaza. Multumita acestei prietenii care se leaga, dar si faptului ca gatul lui Witherspoon ramane neperforat, happy end-ul e asigurat.

Articol publicat in revista Cultura