Dilema restantierului: „Spring Breakers” (r. Harmony Korine)

Pentru profesorii mei de limba romana din scoala generala si liceu, critica literara era o intreprindere la care oricine se putea inhama, atata timp cat se inarma cu arsenalul potrivit. „Stii sa deosebesti rima incrucisata de rima imperecheata? Felicitari, de azi inainte esti te poti considera egalul lui G. Calinescu!” Cam asa se punea problema, iar una din multele obsesii ale formatorilor de noi generatii de exegeti era atotputernicul laitmotiv. Ei bine, nu cred ca exista cinci minute legate, in cel mai recent film al cineastului american Harmony Korine, in care vreunul din personaje sa nu traga in joaca, inspre ceilalti sau in aer, cu pistolul imaginar format din degetul mare si degetul aratator, sau fara ca sunetul unei impuscaturi sa nu puncteze sonor un racord. Inutil de precizat, peripetiile lui Candy si Brit se incheie cu un carnagiu.

Al doilea lucru de care trebuia sa tii cont si cand stranutai, daca voiai sa treci clasa, era simbolistica numelor. Indiferent cat de oarecare pareau, nu se putea sa nu insemne ele ceva, iar daca stiai ce, treaba era pe jumarate gata. „Vacanta de primavara” faciliteaza, din aceasta perspectiva, travaliul analistului lenes. Din cele patru fete care dau o fuga la ocean sa sarbatoreasca vacanta de primavara, pe cea mai hamletiana dintre ele o cheama Faith. Ca un facut, impricinata crede in Dumnezeu; tot e bine, putea fi si mai rau – putea s-o cheme Delasare, Plictis sau Indolenta.

Desi oaia alba rataceste si ea, participand alaturi de suratele ei la toate escapadele imaginabile, o face ducand dorul cantarilor de odinioara din sanul congregatiei, cand purtarea ei era inca pe placul Domnului. Culmea, ceea ce o determina sa se intoarca acasa e confruntarea cu justitia umana: spectrul cazierului judiciar se dovedeste a fi un sfetnic mai convingator decat abuzul de sex, alcool si droguri. Cotty, Brit si Candy (simbolistica loveste din nou!) raman, insa, pe baricade, desavarsind, la indicatiile lui Alien (James Franco), inexorabila lor cadere catre eterna pierzanie. „Spring Breakers” e descrierea cu un lux de amanunte a acestei destrabalari prelungite, o descriere pe cat de elocventa, pe atat de plina de invataminte, astfel incat ar trebui sa fie pe placul tuturor: si al elevilor din ultima banca, si al profesorilor zelosi.

Filmul nu a avut prea mare succes la Venetia, dar asta nu e vina nimanui – imprudenta a fost a celor care au decis sa-l inscrie in competitia Bienalei. La MTV Movie Awards ar fi mers la sigur: il recomanda din plin montajul alert, care alterneaza cadre scurte redate la viteza normala, cu cadre scurte in ralanti, respectiv faptul ca filmul pare o versiune extinsa a emisiunii „The Grind”. In programul MTV in cauza, nu se intampla mare lucru: pret de o ora, multi baieti si multe fete imbracate sumar dansau in jurul unei piscine. In „Spring Breakers”, se mai intampla cate ceva (o spargere, o descindere a politiei si o rafuiala intre gasti rivale), dar principiul e acelasi: multi baieti si multe fete imbracate sumar danseaza in jurul unei piscine.

Petrecerea presupune foarte mult alcool (care se bea, dar se si toarna demonstrativ peste trupurile goale sau aproape goale care danseaza), droguri (care se fumeaza la bong, dar se si prizeaza de pe trupurile goale sau aproape goale care danseaza), sex (inutil de precizat cine sunt participantii) si arme (manuite de trupurile care tocmai au dansat sau se pregatesc sa danseze). Camera le urmareste pe toate cu o atentie neobisnuit de alerta, de aici marele paradox al lui „Vacanta de primavara”: vrea sa fie luat ca o pilda, ca amara meditatie despre desertaciunea vietii moderne, ca eseu despre poezia violentei, dar foloseste mijloacele videoclipului hip hop.

„Bikinis and big booties, that’s what life is about”, e de parere Alien, dar acelasi lucru se poate spune si despre filmul lui Korine.

Articol publicat pe www.postmodern.ro