Karma police: „True Grit” (r. Joel si Ethan Coen)

Daca in „A Serious Man”, precedentul lor film, fratii Coen vorbeau in esenta despre inertie (mai exact despre felul cum inteligenta, experienta si bunul simt inhiba actiunea, cu rezultate dezastruoase pentru eroul hamletian), de data aceasta, tema dezvoltata de cei doi este initiativa, avand drept motoare principale tocmai inteligenta si experienta.

Crezul protagonistei, expus in deschiderea filmului si respectat pe tot parcursul lui, e ca totul se plateste, intr-un fel sau altul. Acest respect pentru dreptate, mai degraba decat dragostea parinteasca, o mana pe Mattie Ross (Hailee Steinfeld) intr-o aventura avand drept pretext razbunarea tatalui. De-a lungul acestei calatorii, regula se va aplica de fiecare data cand o granita legala, morala sau cutumiara va fi incalcata. In unele cazuri, faptasii se aleg doar cu un avertisment (bratul pe care Mattie il pierde, la capatul calatoriei); de cele mai multe ori, pedeapsa e capitala, de o violenta proportionala cu transgresiunea care a impus-o.

PROTOMARKETING

In aceasta fabula cu subtext moral, caii se vand, apoi se cumpara inapoi, mortii se vand, apoi se cumpara si ei inapoi, iar contractele se scriu, se rup si se refac ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Totul e o negociere care se termina cu o tranzactie, in ceea ce pare a fi o sageata la adresa a ceea ce America inca nu era, dar avea sa devina. Pe vremea cand doua saloons erau deja o corporatie, Mattie castiga de fiecare data aceste confruntari. Tanara de 14 ani cunoaste legea ca si cum ar fi doctor in drept, jongland cu tehnicile negocierii ca si cum ea insasi le-ar fi scris. Cei cu care negociaza sunt dezarmati in fata unui asemenea adversar, neputandu-l combate dintr-un motiv cat se poate de simplu: engleza pe care o vorbesc ei si engleza pe care o vorbeste ea sunt doua limbi diferite.

Aici e umorul lui „True Grit”, in inadecvarea generala a insusi personajului principal. In Vestul Salbatic, o tanara de 14 ani utilizeaza regulile negocierii moderne inainte ca acestea sa fi fost inventate. In acelasi Vest Salbatic, aceeasi tanara de 14 ani invoca texte de lege pentru ca termenii unui contract sa fie respectati. Culmea, reuseste sa-i faca pe doi barbati in toata firea sa o urmeze, iar acestia ii stau alaturi pana cand scopul ei este atins.

„The wicked flee when none pursueth”, „necredinciosul fuge cand nimeni nu-l goneste”, acest motto biblic care deschide filmul nu e deloc o alegere rea pentru „True Grit”. Avem o gramada de wicked, a caror unica grija e sa se sustraga raspunderii legale sau morale, si o eroina care se incapataneaza, in ciuda oricarei evidente, sa mearga pe calea acestui pursuit. In acelasi timp, e un motto care se potriveste la fel de bine oricarui alt western. Sigur ca „True Grit” e un western cu o femeie. Sigur ca eroul e o eroina si are 14 ani. Sigur ca mai mult se vorbeste decat se impusca, iar temele abordate sunt dreptul si etica. Dar filmul ramane in esenta un western in care personajele (unele) si replicile (nu toate) au suferit o serie de modificari.

Decorul e acelasi, indienii si serifii sunt aceiasi, dezvoltarea narativa e aceeasi – un nelegiuit comite o crima, oamenii legii se sesizeaza (greu, dar se sesizeaza), ii dau de urma si il pedepsesc. Toate acestea dau un western atipic, dar care nu revolutioneaza genul, un action movie destul de lent, respectiv un film de autor apasat si pasabil, toate trei lipsite de principalul ingredient de pe eticheta: grit-ul.