Hable con Odete: „Odete” (r. Joao Pedro Rodriguez)

Nu oricine poate monta cum se cuvine o maşină de spălat. Nu oricine poate împleti un fotoliu din răchită. Nu oricine poate mânui o bormaşină ca un profesionist. Mai ales, nu oricine poate fi Pedro Almodovar, cu atât mai puţin când are 41 de ani, s-a născut la Lisabona şi îl cheamă Joao Pedro Rodriguez.

Văzut la noi în 2007 în cadrul Festivalului filmului european, „Odete”, al doilea lungmetraj al regizorului portughez, reprezintă în cel mai bun caz o curiozitate. Ceea ce nu pare să fi priceput Rodriguez în legătura cu succesul lui Almodovar este că acesta nu se datorează nici subiectelor şocante, nici predilecţiei sale pentru personaje aflate la periferia normalităţii sexuale, în măsura în care o asemenea normalitate există. Ci modului în care intriga, oricât de bizară ar fi aceasta, este depănată, impregnată cu culoare și coregrafiată, felului în care aceste personaje, fie ele travestiţi, pedofili, prostituate, transexuali sau violatori, interacționează.

„Odete” are un story cel puţin bizar şi o protagonistă faţă de care Padre Manolo, Letal sau Agrado par cuminţi ca o fată mare. Însă nu emoţionează nici o secundă, de la sărutul cuplului gay care deschide filmul până la metamorfoza protagonistei, care ajunge să devină una şi aceeaşi cu expiatul Pedro. De la ploaia care cade asupra lui Rui şi a lui Pedro, trecând printr-o încercare, asupra căreia nu se insistă cine ştie ce, de popularizare a unei afecţiuni exotice (sarcina isterică), până la Odete cea sodomizatoare din final, Rodriguez nu reuşeşte să fie altcumva decât plat şi ridicol.

Titlul alternativ al filmului („Two Drifters”) trimite la „Breakfast at Tiffany’s”, filmul preferat al cuplului vremelnic despărţit. Grosolană diversiune: nu e vorba de doi, ci de un unic „drifter”, iar acesta este filmul însuşi.