O prispă pe care e loc pentru toți

Cum alegi filmele pentru Taifas? Ce contează cel mai mult pentru tine?

Văd fiecare film din dublă perspectivă, de curator, dar și de critic de film. Cum ar arăta o recenzie, dacă ar fi să văd filmul la alt festival și aș decide să scriu despre el? Dacă mi-aș petrece mai mult timp băgând bățul prin gardul punctelor slabe decât lăudându-i meritele, șansele să se regăsească în program sunt nule. Dar acesta e doar începutul. Filmele nu sunt selecționate de mine, pentru mine. Ele există pentru un public pe care îl respect și ale cărui gusturi pot fi oricât de îndepărtate de ale mele. De aceea, încerc să rămân fidel mie însumi, dar totodată să acopăr zone tematice și stilistice cât mai diverse. Nu în ultimul rând, deși producția cinematografică e departe de a fi aceeași în toate țările balcanice, încerc să mă întind cât pot de mult pe hartă: dacă vorbești de unul singur, se cheamă că e orice, numai taifas nu. Drept urmare, și anul acesta, prispa festivalului e mare, iar pe ea e loc pentru toată lumea.

De ce e special cinemaul balcanic și ce îl face diferit?

Modul în care privim lucrurile e condiționat de o sumă de factori care ne definesc. Are cum să fie filmul balcanic identic cu cel din orice altă regiune de pe fața pământului? Nu prea. E ca în cazul gastronomiei: diferă rețetele, la fel cum diferă și gusturile, unele condiționate de celelalte, cu asteriscul că nimeni nu știe când și din ce direcție a început acest proces îndelungat și întortocheat de influențare reciprocă.

Acestea fiind zise, Balcanii cinematografici nu sunt un monolit. Totul diferă de la o generație la alta, de la un regizor la altul, de la o țară la alta. De fapt, peisajul e cât se poate de bogat chiar și în interiorul fiecărei categorii în parte.

Unde mai pui că Balcanii își ies uneori din matcă. Mother al Teonei Strugar Mitevska ne poartă în India postbelică. Prin intermediul lui Wondrous  Is the Silence of My Master, descoperim o Italie care nu mai există prin ochii unui erou național intens mitologizat, în timp ce Possibility of Paradise ne duce departe, într-o insulă tropicală al cărei nume nu-l aflăm niciodată.

Inclusiv din punct de vedere cinematografic, Balcanii sunt o convenție. E timpul să vedem dincolo de ea.

Cum a apărut decizia de a-i dedica o retrospectivă regizorului Radu Jude?

Portretul a apărut ca o consecință firească a temei festivalului, care va fi dedicat anul acesta diversității și incluziunii. Din toți cineaștii români, Radu Jude e de departe cel mai implicat. Nu doar că interesul lui e sincer: e însuși motorul operei lui cinematografice, de dată recentă și nu numai. În plus, nu e doar cel mai prolific regizor român în activitate, ci creația lui e obiectul cel mai viu și mai deschis la schimbare din întreaga cinematografie românească. Ne bucurăm, deci, că proiectăm pentru prima oară în România un calup cu toate scurtmetrajele lui, în cadrul primei retrospective Radu Jude din România.

Ai un film din selecție pe care l-ai numi „inima” festivalului de anul acesta?

Dacă aș numi un singur film, le-aș face un deserviciu celorlalte 9 din selecția principală. Festivalul se trăiește cel mai bine atunci când lăsăm filmele să tăifăsuiască unele cu celelalte și să facă parte din ceva mai mare. Am căutat filme care merg în răspărul așteptărilor noastre, care zgândăresc mai degrabă decât mângâie și transmit stări mai degrabă decât certitudini. Împreună, ele formează un organism nou care poate fi sensibil, meditativ, hipnotic, oprovocator, șocant. Dacă e să am așteptări în legătură cu el, ce-mi doresc cel mai mult e să nu ne lase indiferenți.

Interviu publicat în octombrie 2025 pe site-ul Știri de Timișoara