Bunul Ben Affleck: „The Town” (r. Ben Affleck)

Lupta spărgătorilor buni cu spărgătorii răi.

O întrebare-reflex, care ni se adresează deseori atunci când vine vorba de filme, se referă la datele principale ale intrigii. Nu contează cine regizează, cine semnează imaginea sau cine joacă, cel mai important lucru e altul: „despre ce e?”. Încurcaţi sau nu, încercăm să răspundem, iar cel care ne-a adresat întrebarea încearcă să-şi dea seama dacă răspunsul îi e pe plac. În cazul cinema-ului popular, răspunsul vine uşor; majoritatea filmelor de autor eludează, însă, interogaţii precum aceasta.

Poţi povesti cuiva acţiunea din „Călăuza”, să zicem, dar simpla povestire nu înseamnă nimic. Contează cum o povesteşte Tarkovski, nu cum o povesteşti tu. Pe scurt, în filmul de autor, subiectul contează mai puţin, în timp ce arsenalul cinematografului popular este cu totul altul.

Despre ce e „The Town” din 2010? Despre o bandă de spărgători de bănci. La acest nivel (şi numai la acesta), a doua peliculă semnată de Ben Affleck funcţionează de minune.

IMAGES REÇUES

Cerul e văzut de jos, de la nivelul solului, pe repede înainte. Norii se succed cu mare repeziciune, doar obeliscul care domină cadrul rămâne pe loc. Acelaşi monument îl vedem câteva secunde mai târziu, de data aceasta de sus, din elicopter, în travelling circular. Precedând genericul şi tot din elicopter, camera survolează oceanul şi se apropie din ce în ce mai mult de oraş. Când mai că ajunge deasupra malului, viteza de redare revine la normal. Intrăm în The Town şi se cuvine să-l admirăm cum trebuie.

Acest „cum trebuie” se traduce, în cazul de faţă, prin: „ca în orice serial al cărui buget acoperă costurile unui elicopter”. Travellingurile circulare abundă, iar în primul sfert de oră sunt introduse deja toate personajele principale, pe care le vedem din toate unghiurile. Îi cunoaştem pe rând pe protagonist (spărgătorul cel bun), pe cel mai bun prieten al său (spărgătorul cel rău, rol în care străluceşte Jeremy Renner, starul din „The Hurt Locker”), pe inamicul amândurora şi cel dintâi negativ al filmului (agentul FBI, care se va încăpăţâna să-i prindă pe toată durata filmului), pe viitoarea parteneră a lui Doug, una din victimele sale. Pe fugă, dar cu promisiunea că vom mai avea de-a face cu el, îl vedem şi pe cel de-al doilea negativ (Fergie, interpretat de Pete Postlethwaite).

Primul negativ stârneşte repulsie de la bun început (pe parcurs, această proastă impresie se confirmă), al doilea îşi arată colţii puţin câte puţin. Spre final, aflăm că el le-a ajutat să devină dependente de droguri pe mama şi pe fosta iubită a lui Doug, respectiv că, tot din cauza lui, tatăl protagonistului e condamnat pe viaţă. Pe scurt, se face vinovat de ruina întregii sale familii, iar această răutate absolută îl face mai uşor de acceptat pe Doug ca personaj pozitiv.

Interesant în filmul lui Affleck e că personajul principal se apropie şi el, la un moment dat, periculos de mult de noţiunea comună de negativ, însă acest lucru nu se întâmplă când fură teancuri de bancnote din seifurile băncilor sau când trage cu mitraliera la foc automat, ci când o minte pe Claire (Rebecca Hall), când o trage de limbă, când încearcă să o convingă să nu spună poliţiei ce a văzut şi când face să pară că această tăcere e în interesul ei, nu al lui. Altfel spus, când luptă cu armele inamicului său, agentul FBI care încearcă să rezolve cazul.

Când se îndreaptă către locul unei spargeri, cei patru membri ai bandei, mascaţi şi cu mitralierele agățate pe după gât, sunt văzuţi de un băieţel, filmat în ralanti. În curtea lui Claire, Doug o imploră să-l ierte şi pleacă ruşinat când se apropie o clasă de copii ţinându-se de mână. Cam aşa e construit întreg filmul, din opoziţii care se văd din elicopter (câteodată, la propriu), condimentate cu discursuri memorabile despre viaţă şi alegerile la care ea te obligă.

Deasupra tuturor şi prezenţa cea mai vizibilă din film e însuşi oraşul. Affleck face pentru Boston (mai bine zis, pentru un anumit cartier din Boston) ceea ce James Gray („The Yards”, „We Own the Night”, „Two Lovers”) face pentru Brooklyn şi New York. Până la un punct, firul narativ al filmelor celor doi se aseamănă: protagonistul creşte într-o societate închisă, cu reguli morale aparte, de a cărei influenţă reuşeşte, în cele din urmă, să se elibereze, alegând morala comună în defavoarea codului etic local.

Lui Affleck îi lipseşte talentul lui Gray, însă această lipsă o suplineşte prin flerul pe care îl arată când filmează scenele de acţiune.

Rezultatul nu e nici mai bun, nici mai rău. E altceva. E ceva ce poate fi descris în cuvinte.

Articol publicat în revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *