Criza varstei de mijloc: „3” (r. Tom Tykwer)

Simptome de elitism, logoree acuta.

Cel mai recent film lui Tom Tykwer este intai de toate suma unor discutii si a unor monoloage artistic-cultural-filosofice, al caror principal atu e ritmul in care sunt enuntate. Precum in serialul de televiziune „Gilmore Girls”, conteaza mai putin ceea ce se zice: Hanna (Sophie Rois), Simon (Sebastian Schipper) si Adam (Devid Striesow) turuie cu un elan uimitor, ceea ce e de ajuns pentru ca dialogurile lor sa para inteligente.

E un corpus de idei care par cu atat mai cool cu cat intarzie sa fie dezvoltate si care se sprijina pe trei piloni mari si lati: o evocare frusta a sexualitatii umane, o reinventare moderna a notiunii comune despre iubire, respectiv o tratare suficient de stridenta pentru a transforma asemanarile cu „Fetele Gilmore” in deosebiri.

Sexul, dar si iubirea, presupun toate combinatiile de trei luate cate doua dintre Hanna, Simon si Adam. Chiar si cand are fantezii intime, Hanna nu paraseste domeniul in care activeaza, acela al jurnalismului cultural. In timpul unei conferinte, eroina viseaza cu ochii deschisi la seria „Made in Heaven” a artistului Jeff Koons, in care acesta apare alaturi de starul porno Cicciolina, sotia lui din epoca. Atentia ei se indreapta apoi catre prezentarea lui Adam despre sarcini si fertilizare. Un rol important in coloana sonora a filmului il are melodia „Space Oddity” a lui David Bowie, prim plonjeu al artistului intr-un univers populat de numeroase persona artistice si imn avant la lettre al erei spatiale. Ulterior, Bowie avea sa cunoasca succesul ca Ziggy Stardust, profet androgin al apocalipsei, pentru ca apoi sa-si anunte bisexualitatea intr-un interviu in „Playboy”, ceea ce e in egala masura semnificativ pentru filmul lui Tykwer.

Primele acorduri ale lui „Space Oddity” coincid cu cadre 3D din prezentarea lui Adam si sunt premonitorii pentru sarcina lui Hanna din partea a doua a filmului. In urmatoarea scena, eroina iese intr-un hol circular. De partea cealalta a acestui uter arhitectonic, vazut din unghiul subiectiv al lui Hanna, despartit de doua balustrade si de o cadere in gol pe care o banuim impresionanta, e Adam, care converseaza cu o femeie. Pozitia lui e una relaxata, cu picioarele departate. Episodul contemplativ e intrerupt de un coleg al lui Hanna (muzica se intrerupe brusc). Cateva secunde mai tarziu, cand Hanna e in patul ei de acasa, „Space Oddity” reincepe („Commencing countdown, engines on”). Hanna il dezveleste pe partenerul sau, care doarme in acelasi pat, moment care marcheaza violent sfarsitul scenei (de data aceasta, prin smash cut). Intregul film e o numaratoare inversa („countdown”) intre dorinta initiala si indeplinirea ei, trecand prin indepartarea tuturor obstacolelor pe care aceasta operatiune le presupune. Genericul final se deschide cu acelasi hit al lui Bowie, care de data aceasta e lasat sa curga pana la capat – saltul in necunoscut si eliberarea sexuala au avut loc.

Intr-o alta scena, avem o noua metafora a relatiei dintre Hanna si Simon. Sumar imbracata, aceasta vorbeste despre o reproducere de pe peretele din bucatarie dupa artistii britanici Gilbert Proesch si George Passmore. Cand trage de un colt al imaginii, diferenta de culoare dintre ceea ce a fost acoperit si restul peretelui devine vizibila. „Dumnezeule, trebuie sa renovam!”, exclama ea atunci, referindu-se la apartamentul in care locuieste, dar si la propria ei relatie. Intregul film e povestea acestei operatiuni de revaruire.

CULTURA LA BORCAN

Fundalul pe care se petrece aceasta renovare este unul cultural-stiintific. Idila lui Hanna cu Adam incepe intr-o sala de teatru. Mama lui Simon decide sa-si doneze corpul pentru a fi plastinat de catre Gunther von Hagens, adica transformat pe vecie in opera de arta si totodata exponat stiintific. Chiar si moarta, aceasta ii apare lui Adam pentru a-i recita din Herman Hesse. La inmormantarea ei, o soprana interpreteaza live „L’amour est un oiseau rebelle” din „Carmen”. In sfarsit, Adam citeste din „Moby Dick” in metrou, in timp ce prima intalnire a celor trei are loc la deschiderea unei expozitii.

Aceste preocupari elitiste sunt filmate in cel mai populist mod cu putinta. Artificiul cel mai des utilizat este imaginea in imagine, al carei rol a acelasi cu cel al ritmului rostirii replicilor. Cu cat are mai multa informatie vizuala, cu atat e filmul mai film, isi va fi zis Tykwer. Procedeele la care acesta recurge mai includ tehnica mixta, adica intercalarea imaginii filmate cu animatia (scena mortii mamei lui Adam), titrarea pe ecran a unor cifre, in timpul unui expozeu despre numerologie, virarea imaginii intr-un alb-negru anticizat, ba chiar utilizarea unor fragmente intregi din filme de epoca.

„Poate ca intr-o zi devii pur si simplu prea batran pentru cinema”, ii spune Hanna lui Simon in debutul filmului, protejata de intunericul salii de proiectie. Nu cred ca exista o asemenea varsta. Daca ar exista, Tykwer e departe de a o atinge. Deocamdata, e in plin midlife crisis.

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *