Noir multicolor: „Dark Country” (r. Thomas Jane)

Atmosfera de film noir nu îi lipseşte lui „Dark Country” al lui Thomas Jane. Doar că, departe de a fi eteric-indescriptibilă, ea este rezultatul unei contrafaceri. Construit inginereşte, filmul e plin de tot felul de ingrediente, dar îi lipseşte cel mai important lucru: misterul.

Camera e într-un travelling permanent, vedem personajele din cele mai năstruşnice unghiuri, dar la ce ne serveşte omniscienţa asta vizuală, e greu de zis. Culorile sunt dintre cele mai vii şi se schimbă fără nici un fel de logică, pur şi simplu imaginea virează din senin când în mov, când în roşu, când în negru sau albastru. Probabil e modul în care Thomas Jane găseşte că e cool să filmezi, şi se prea poate ca artificiile astea să fi fost la un moment dat văzute ca tot atâtea realizări nemaipomenite, dar în jocuri video, în videoclipuri ori în publicitate, nu în film şi cu siguranţă nu în filmul noir.

În chip similar, şi vulgaritatea e binevenită, dacă nu chiar necesară, dar într-un film porno. Cu toate acestea, în oricare din capodoperele noir ale anilor ’40 e mai mult erotism decât în filmul lui Thomas Jane. Ideea lui de femeie fatală e o blondă platinată care înjură ca un birjar. Ideea lui de senzualitate e actriţa Lauren German îmbrăcată într-o rochie de mărimea unei batiste, gemând ca în chinurile facerii în timp ce îşi face de cap cu un cub de gheaţă, iar ideea lui de filmare neconvenţională e să vadă o parte din scenă din perspectiva gleznelor personajului în rut.

Nici cunoştinţele despre horror ale lui Jane, care interpretează de asemenea rolul principal, nu sunt mai impresionante. Aparent, acestea se rezumă la credinţa că sângele nu e un lucru rușinos (în consecinţă trebuie arătat, cât mai des şi în cantităţi cât mai mari), la seria „A Nightmare on Elm Street” (al cărui erou, Freddie Krueger, îl împrumută) şi la filmografia maestrului seriei B, John Carpenter (al cărui „In the Mouth of Madness” îl citează).

Luna de miere a lui Dick şi Gina e întreruptă brutal de întâlnirea cu un străin al cărui nume cei doi nu mai ajung să-l afle. După o vreme, sunt nevoiţi să se despartă. Rămas singur, deşi în principiu nu e vinovat de nimic, Dick trebuie să se ascundă. Ca într-un coşmar, necazurile se ţin lanţ. Nu numai că e vânat de poliţie şi proaspăt văduv, dar din necazurile lui nu înţelege mai nimic. Din păcate, în aceeași postură suntem și noi.

Road movie/horror suprarealist, „Dark Country” se vrea noir, dar datorează mai mult cinema-ului de rigolă practicat de studiourile Troma din 1974 încoace. Crezul lui Lloyd Kaufman şi Michael Herz, oamenii din spatele acestei case de producţie independente, e că ajunge să ai o cameră de filmat pentru a fi cineast. Dacă ar fi într-adevăr aşa, numărul cineaştilor l-ar concura pe cel al spectatorilor, iar producţiile precum „Bunicile turbate” sau „Surferii nazişti trebuie să moară” ar reprezenta norma, nu excepţia.

În defavoarea pudorii, acest debut în regie al lui Thomas Jane echilibrează întrucâtva balanţa.