Noir is dead: „Dark Country” (r. Thomas Jane)

Deşi abia se cunosc, împinşi de la spate de o beţie cruntă, Dick şi Gina decid să îşi unească destinele. Nu e o afacere proastă, dimpotrivă: scapă de rezervarea localului cu un an înainte, de Isaia dănţuieşte, de dansul găinii sau de valsul miresei. Nu că mireasa ar avea două picioare stângi – în cadrul celulei de bază, experienţa de lap dance din CV face cât toate îndemnurile din „Ia-ţi, mireasă, ziua bună”. Însă adevăratul star al acestui road movie nu e nici dansatoarea, nici şoferul, ci cerul-cameleon.

E ca şi cum lui Thomas Jane, regizor şi actor principal al lui „Dark Country”, i-a plăcut noir-ul atât de mult, încât a vrut morţiş să facă şi el unul. Dar la fel de mult i-a plăcut şi tehnica. Din genul pe care a ţinut să-l imite, n-a priceput mare lucru, aşa că a pus personajele să se fâţâie de colo-colo prin deşert cu maşina, rezervând plăcerea cea mai mare pentru sine: schimbarea decorului. Cerul îşi schimbă culoarea după un criteriu nici meteorologic, nici cinematografic. Pur şi simplu, omului îi place să se joace cu cursorul.

Thomas Jane nu e nici Hitchcock, nici Billy Wilder, nici John Huston, care au trudit pe glia noir-ului prin anii ’40 şi care, dacă ar fi avut la dispoziţie atunci editarea video de acum, ar fi făcut filme exact la fel. E un manelist al peliculei, care crede că poza făcută în faţa blocului, la grătar, arată mai bine cu fundal de Champs Elysées şi cu Paris Hilton în prim plan, amăgindu-se cu speranţa că umbra lui Bogart proiectată peste silueta masivă a lui Thomas Jane-actorul îl face pe acesta din urmă mai atrăgător.

Noir-ul clasic exasperează uneori prin afectarea personajelor, prin frecvenţa şi inconstanţa pasiunilor nebune, care le fac să acţioneze aberant, după standardele contemporane. Oamenii nu funcţionau neapărat altfel în urmă cu şaptezeci de ani, doar cinema-ul era diferit, narativitatea şi arta interpretării deopotrivă, de aceea unele din capodoperele genului pot părea azi desuete.

„Dark Country” i-ar putea fi strănepot lui „The Maltese Falcon” sau „Double Indemnity”, dar e ridicol deja.