Despre disciplină, în absenţă: Kynodontas” (r. Giorgios Lanthimos)

Totul și nimic.

Cu destulă indulgenţă, marele câştigător al secțiunii „Un certain regard” din 2009 poate fi privit şi interpretat prin prisma potenţialului său alegoric.

Precum într-o dictatură, temele care nu sunt pe placul celor care deţin puterea sunt deturnate sau ocultate cu totul. Dacă în „1984”, istoria era rescrisă permanent, în „Kynodontas” al lui Giorgios Lanthimos, istoria nu există. De altfel, nu există viaţă, în afara zidurilor casei în care se petrece acţiunea; mai exact, copiilor familiei nu le este permis s-o înfrunte.

Evenimentele de zi cu zi le sunt explicate copiilor în cele mai diverse moduri. Unicul scop al acestor naraţiuni – obţinerea obedienţei. Inexistent, trecutul nu trebuie reinterpretat: doar dicţionarul se impune a fi temeinic rescris.

BIG FATHER IS WATCHING YOU

Precum într-o dictatură, libertatea de mişcare este restrânsă. Din curte se iese doar cu maşina, iar maşina o poate conduce doar tatăl (Christos Stergioglou). Chiar şi în cadrul restrictiv al curţii, toate mişcările copiilor sunt atent coregrafiate: cei trei se duc doar acolo unde au voie să se ducă, atunci când li se dă voie să o facă.

Precum într-o dictatură, comunicarea cu exteriorul este normată de lideri. Mai exact, ea lipseşte cu desăvârşire. Singura modalitate a copiilor de a interacţiona cu ceilalţi e să arunce diverse obiecte peste gard. În casă, există un telefon, dar la el, doar părinţii vorbesc: copiii nu ştiu de existenţa acestuia şi nici măcar nu ştiu ce e acela un telefon.

Precum într-o dictatură, viaţa privată e privată doar cu numele. Îndărătul perdelelor, părinţii supraveghează fiecare acţiune. Nici măcar viaţa sexuală nu scapă acestei supravegheri: în funcţie de criterii numai de ei ştiute, părinţii dictează cine primeşte sex, când şi în compania cui.

Receptat ca metaforă, „Kynodontas” e o experienţă care nu pierde din intensitate pe parcurs. Admiţând că fiecare abuz la care copiii sunt supuşi are câte un corespondent în istoria totalitară recentă, a găsi aceste perechi e o îndeletnicire suficient de antrenantă pentru a ne menţine atenţia trează din primul, până în ultimul minut.

Dacă nu putem sau nu avem chef să facem aceste asocieri, filmul rămâne povestea sadică a unor părinţi care îşi torturează, fizic şi psihic, copiii, iar fiecare nouă tortură nu înseamnă altceva decât şi mai mult sadism.

Apetitul părinţilor de a reboteza obiectele prilejuieşte cel puţin un interludiu comic memorabil, atunci când fiul, interpretat de Hristos Passalis, priveşte uimit nişte floricele albe şi crede că sunt zombie. Sau când denumirea organului sexual feminin e atribuită unei lampe. Un alt moment reuşit este acela în care copiii învaţă că pisica e cel mai periculos prădător de pe faţa pământului, aşa că acest sadism poate fi uneori amuzant.

Din când în când şi numai pentru o anumită parte a publicului, el este acoperit de un excitant încă şi mai puternic (în orice caz mai desluşit formulat): erotismul. Scenele de sex, lungi și gratuite, devin cel puţin îndoielnice atunci devin incestuoase. E ca şi cum o primă intenție a fost aceea de a surprinde: cei trei adolescenţi nu suferă de vreun retard mental, ci sunt ţinuţi, din motive pe care nu le aflăm niciodată, chiar de părinții lor în starea în care se află. Dat fiind că surpriza e dezvăluită din pripă (înainte de jumătatea filmului), pentru a păstra ritmul, singura soluţie găsită a fost cea a dezvoltărilor progresiv şocante. Copiii sunt trataţi ca nişte animale şi în cele din urmă sunt puşi să se împerecheze ca nişte animale, gradarea asta se impune de la sine, nu ea e greşită, ci opţiunea iniţială.

Finalul e indecis, dar e o reparaţie târzie şi care nu mai convinge pe nimeni. După mâini tăiate cu cuţitul, pisici omorâte cu foarfeca, dinţi extraşi cu gantera, nuditate totală şi scene de sex fratern, dacă fiica cea mare reuşeşte să scape, asta contează mai puţin. Am văzut tot ce se putea vedea şi totuşi nu am văzut nimic.

Articol publicat în revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published.