Warsaw Film Festival 2020. În unscharf: „Spirál” (r. Cecília Felméri)
Pistrui și musculițe.
Orice s-ar zice, debutul în lungmetraj al tinerei cineaste clujene Cecília Felméri nu duce lipsă de plot twisturi. Bence (Bogdan Dumitrache) și Janka (Diána Magdolna Kiss) împart un trai în mare parte tihnit, într-un peisaj idilic. Inciting eventul e un accident casnic violent, care generează o serie întreagă de așteptări, doar pentru a le înșela, una câte una. Ne așteptăm ca Bence să reacționeze cumva, ca urmare a tragediei căreia îi cade victimă. Însă acesta nici nu depune eforturi deosebite de a-i ascunde urmele (faptul că nimeni nu află ce s-a întâmplat e mai degrabă rodul întâmplării decât al premeditării), nici nu se lasă să alunece pe lenta curbă descendentă cu care suntem deja familiarizați din „Pororoca”. Barba neîngrijită care năpădește, centimetru cu centimetru, fața actorului român e un semn rău, cu toate acestea, în loc să se degradeze inexorabil, psihismul lui Bence atinge neobișnuit de repede un echilibru care se instalează cam în același timp cu midpointul filmului, când este introdus un al treilea personaj. Nóra (Alexandra Borbély) intră în peisaj, iar apoi îl părăsește, pe neașteptate. Aceasta se întâmplă deoarece tropul horror al unui spațiu blestemat cu luciu de generic, în cazul de față un lac, nu își respectă blazonul – cel puțin în intervalul temporal pe care îl acoperă filmul, lovește o dată și gata.
Eroul filmului înfruntă toate aceste cataclisme afective cu o privire preocupată și cu ocazionale accese de ceva ce ar putea fi exasperare, dar se învecinează și cu plictisul. Care sunt lucrurile care îl frământă, asta doar el poate ști. „Spirál” excelează atunci când explorează mai puțin interioritatea personajelor lui, cât textura lucrurilor, de la epiderma celor trei personaje principale, la pături, solzi și musculițe care gravitează deasupra luciului apei. Restul rămâne o pagină care nu o preocupă pe Felméri suficient încât s-o umple mai mult decât pe jumătate.
Articol publicat în revista FILM