Oameni și locuri

Ce tip de responsabilitate sau presiune implică, pentru tine, selecția titlurilor pentru un eveniment precum Festivalul Filmului European și care este tipul de echilibru în care lucrezi, respectiv pe care îl redai, prin selecție?

Presiunea e considerabilă și e în totalitate autoimpusă. Organizatorul festivalului, adică Institutul Cultural Român, mi-a acordat și în acest an libertate deplină, drept urmare, dacă selecția îi va face pe unii să strâmbe din nas, partea bună e că au de înjurat o singură persoană. Echilibrul pe care-l caut e cel interior și iarăși îmi aparține: îmi găsesc pacea doar când știu că am ajuns la cea mai bună variantă posibilă de program. Uneori, căutările continuă până în ultima săptămână, iar acest an nu face excepție. Vorbind strict despre echilibrul tematic, de genuri sau de gen, nu îl caut cu tot dinadinsul, dar cu siguranță mă sesizez atunci când balanța atârnă prea greu într-o direcție sau pe ea nu se află nimic.

Cum ai descrie filmele europene din programul festivalului, în special pentru publicul care asociază filmele europene cu regizori mai în vârstă sau nume consacrate?

Aceste asocieri sunt o tendință firească: renumele se construiește în timp, iar pe harta noastră mentală, nu e loc de prea multe destinații. În fond, nici eu nu știu mai mult de câteva nume de matematicieni, șahiști sau biologi, asta dacă le știu și pe acelea. Ei bine, anul acesta nu avem nici măcar unul din aceste branduri, iar pentru mine, ăsta e un semn cât se poate de bun. Numele unanim recunoscute își găsesc oricum un distribuitor local, mai devreme sau mai târziu, iar mie îmi pare important să acordăm o tribună vocilor noi, care aparțin unor cinematografii emergente sau care au parte de prea puțină expunere, ale căror filme n-ar ajunge altcumva pe ecrane.

În ce măsură oferă filmele un mijloc de a privi și de a înțelege noile generații?

Bănuiesc că depinde în primul rând de filme și de disponibilitatea cineaștilor înșiși de a privi și înțelege noile generații. Un exemplu pozitiv îl avem în Mika Gustafson, regizorul lui „Paradiset brinner”, film a cărui protagonistă se descoperă pe sine în condiții din cele mai neprielnice. Din același registru face parte Purdey, eroina extrem de atașantă a lui „Il pleut dans la maison”, o altă adolescentă dintr-un mediu defavorizat, care caută traseul cel mai scurt către independență, dar vrea să-și protejeze și familia în același timp.

Ce titluri ai recomanda pentru vizionare cu sau pentru copii/ familii cu copii sau adolescenți și de ce?

Nu fac parte din cei care cred că cineaștii trebuie să-și asume rolul de educatori, dar sunt în același timp părinte. În câțiva ani, se prea poate să vreau să revăd alături de fiul meu „Summer to Come” al lui György Mór Kárpáti, un film luminos despre un subiect greu. Depresia și sora ei mai mare, sinuciderea, sunt prezentate în singura lumină moralmente acceptabilă, una care nu condamnă, dar nici nu romanțează. În sfârșit, o altă vizionare obligatorie găsesc că ar fi „How to Have Sex”, un coming-of-age despre hedonism, abandon, dar mai ales limitele consimțământului.

Dacă ar fi să privim festivalul ca pe o oportunitate de a călători cinematic prin Europa, care sunt filmele pe care le-ai recomanda pentru locuri, imagini, inclusiv inspirație de călătorie?

Mulțumită lui „O corno”, filmul de închidere al acestei ediții, am aflat într-un târziu despre A Illa de Arousa, o insulă galiciană de aproximativ 7 km², cu mai puțin de 5.000 de locuitori. Dat fiind că acțiunea filmului se petrece în anul 1971, pot doar să sper că tradițiile insulei s-au păstrat neatinse, în timp ce locuitorii ei trudesc măcar un pic mai puțin. Propunerea Olandei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, adică „Sweet Dreams”, ne transportă într-o insulă indoneziană; suntem încă în plină epocă colonială, ceea ce ciobește destul de mult din farmecul pictural al peisajelor. La polul opus al exotismului, „Camping du lac” (Premiul special al juriului în secțiunea Cineasti del Presente la Locarno) ne propune o destinație cu mai puțin sclipici, dar cu mai multă personalitate. Un camping fără pretenții din Bretagne o invită la reverie pe Éléonore (interpretată chiar de regizoarea filmului), dar și pe noi.

Interviu publicat în mai 2024 pe platforma urban.ro