Actorie, patologie, datorie: un dublu interviu

Ilinca Manolache, ești la a patra colaborare cu Radu Jude. Cum a evoluat în timp relația voastră profesională? Dacă tu ai fi regizor și el actor, în ce rol din „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” l-ai distribui?

A evoluat după cum se vede. Constant. Și apoi s-a întâmplat „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” și a bubuit. Glumesc. Este un om lângă care aș petrece mult timp, indiferent dacă ar fi la filmări sau nu. Îl admir pe Radu maxim, e funny și super fascinant, așa că fiecare întâlnire cu el e o plăcere. Sper, bineînțeles, să colaborăm și pe viitor. Nu știu ce rol i-aș da lui Radu în „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”. L-aș lăsa să-și aleagă singur.

Când îl joci pe Bobiță, abordezi mai mereu subiecte sensibile și personaje sulfuroase. După ce concepi și filmezi un clip, cât de ușor îți e să te cureți mental și să ieși din pielea lui?

Îmi este foarte ușor să mă curăț mental. Mă ajută foarte mult și filtrul pe care mi-l pun, care e ca o mască și mă protejează atât de tare, că pot să spun orice. În același timp, eu nu am pățit niciodată în experiența mea de actriță să fiu atât de pătrunsă de un personaj cât să nu mai pot, băi frate, să ma scot din pielea lui. Și nici nu mi se pare fun să pățești așa ceva. Mi se pare patologic. Noroc că de cele mai multe ori sunt doar fabulatii.

Acest personaj ultratoxic, Bobiță, a apărut ca o critică la adresa acestui tip de masculinitate superîntâlnită la noi în societate, dar de fapt ea e acasă peste tot, în toate societățile și în toate păturile sociale. Ideea din start a fost una de a mă elibera în timp ce fac asta, de a mă scutura de dracii pe care îi am în raport cu această dinamică socială, prin a recicla genul ăsta de limbaj pe care barbatii îl folosesc pentru a umili, cu scopul de a-mi da putere, dar și de a arăta că acestea sunt niște mecanisme de dominare față de care trebuie să ne opunem.

Crezi în limite ale satirei? Există persoane publice, în viață sau dispărute, de care nu te-ai atinge?

Cred că sunt limite, da. Și cred că un plus de atenție și înțelegere nu ar strica. Nu cred că e ok să critici persoane care nu ar putea să se apere. Sau care deja sunt discriminate social, oprimate sau lipsite de drepturi.

Când accepți un rol, ce contează mai mult, cât de ofertantă e partitura pentru tine ca actriță sau modul în care te raportezi la ea din perspectivă etică? Există regizori cu care nu ai colabora niciodată?

Eu nu mă mai identific deloc ca fiind actriță. Mi se pare că sunt mai mult de atât, că pot să fac mai mult de atât, că sunt mai complexă decât ce poate să-mi ofere această profesie care se face destul de convențional la noi p’aici. Așa că, din păcate pentru mine, eu nu prea pot să mă raportez la aceasta meserie la fel ca majoritatea. Sufăr și sunt frustrată din cauza asta. Eu mai mult nu vreau să joc decât vreau să joc. Sunt o struțocămilă, dar continui să sper și să cred că ceva o să se întâmple și cu mine. Mă bucur maxim că am făcut acest film cu Radu, îi recunosc valoarea și importanța, fără falsă modestie. Știu că este un film iconic și sunt mândră că l-am făcut, mă reprezintă sută la sută și aș mai face filme fără număr cu Radu.

Pentru mine e mult mai important cine montează decât rolul. Îmi doresc să lucrez cu persoane cu care rezonez în discurs sau măcar cu artiști care nu îmi jignesc bunul-simț și care mă respectă. Cât o să mai pot, o să continui să refuz proiecte care se fac degeaba, doar pentru că au la baza „un text mare”, fără să conteze pentru nimeni în mod special. O să refuz cât o să pot să joc în spectacole în care nu cred, în al căror mesaj nu cred sau în a căror reprezentare scenică nu cred. O să refuz cât o să mai pot să joc în spectacole care reprezintă femeile misogin, sexist și ofensator.

Nu în ultimul rând, nu îmi doresc să colaborez cu regizori abuzatori și nu doresc să fac parte din distribuții care omit să se solidarizeze cu victime ale abuzurilor. Cred că mesajul pe care îl dă o instituție de cultură și managerul acesteia când alege să invite un regizor abuzator este unul atât de jenant și de trist, că măcar ce ne rămâne de făcut este să ne delimităm, să refuzam să facem parte din așa ceva și poate să vorbim despre asta când avem ocazia. Mai ales, sa arătam solidaritate și înțelegere față de supravietuițoarele oricărei forme de abuz.

Cum a fost să lucrezi cu Dorina Lazăr? A acceptat-o interpreta Angelei din 1981 pe Angela, cea din 2023?

Întâlnirea cu doamna Dorina Lazăr a fost o bucurie. Este o actriță extraordinară de la care am avut foarte multe de învățat. Super fresh si funny. Nu știu ce crede Angela din ’81, dar știu sigur că Angela mea o adoră. Ar trebui să o întrebi pe doamna Dorina Lazăr ce părere are despre Angela din 2023. Sunt foarte curioasă.

Cu ce regizor ți-ar plăcea să lucrezi și n-ai reușit până acum?

Mi-aș dori maxim să lucrez în continuare cu Radu Jude. Îl ador, am toată încrederea în el și sper să nu-l dezamăgesc și sper să îmi dea șansa să stau pe lângă el de câte ori va face film și nu numai.

Mi-ar plăcea mult să lucrez cu Ivana Mladenović, pe care o admir de ani de zile și pe care îndrăznesc să o numesc prietenă. Aș vrea maxim să lucrez cu Teona Galgoțiu, care are o personalitate pe care o ador și mi-ar plăcea teribil să o cunosc și la „servici”. Îmi place și Alma Buhagiar, care e funny, smart și fresh. Mihai Mihalcea a.k.a. Farid Fairuz este un performer cu care m-am întâlnit în trecut și cu care aș vrea să mă mai întâlnesc. Aș mai lucra cu Jebeleanu și cu Schwartz, deci văd că nu stau chiar așa de rău, sunt mulți artiști cu care mi-aș dori să lucrez. Și închei o listă care ar putea continua cu o regizoare de teatru, Gianina Carbunariu, pe care o admir, cu care am avut norocul să lucrez acum niște ani și sper să se mai întâmple.

Bine-bine, dar ce crede Bobiță despre toate acestea?