Alege viaţa: „Vagabondul milionar” (r. Danny Boyle)

Spoială de sărăcie, strălucire de împrumut.

Cum reușește Jamal (Dev Patel) să câștige varianta indiană a lui „Vrei să fii miliardar”? Crezând în steaua lui norocoasă. De ce trece prin această experienţă, care îi putea pune în pericol libertatea şi se putea dovedi cum nu se poate mai umilitoare? Aţi ghicit: din dragoste.

Pe scurt, dacă crezi în tine şi faci totul pentru lucrurile pe care le iubeşti, astrele vor face în aşa fel încât să-ţi vezi visul cu ochii, cam asta e filosofia „Vagabondului milionar”.

Frumos, nu? Şi juriului de la Oscaruri i-a plăcut ideea. Cui să nu-i placă? Poate doar celor care trăiesc într-adevăr în mahalalele Mumbaiului…

Ei s-ar putea să aibă o uşoară reţineri, pentru că ceea ce filmul lui Danny Boyle prezintă nu este sărăcie. În orice caz, nu e sărăcia ţării în care jumătate din copii sunt subnutriţi şi 85% din populaţie trăieşte cu mai puţin de doi dolari şi jumătate pe zi. Ci e o sărăcie relativă, o spoială – copiii se joacă întruna, astfel încât nu par să resimtă cine ştie ce lipsurile, se bucură de sistemul autohton, ce-i drept uneori punitiv, de educație, pentru ca apoi să găsească diferite căi, mai mult sau mai puţin licite, de a-şi face un trai. Una peste alta, mizeria nu e chiar atât de neagră.

Altfel, „Slumdog” a prins la fel de bine în India precum în restul lumii, mulţumită îndeobşte calităţii sale bollywoodiene. Personajele negative sunt de o prostie sau răutate absolute, care justifică orice rău s-ar abate asupra lor, în timp ce personajele pozitive, indiferent cât de îndoielnice ar fi acţiunile lor, merită tot binele de pe lume. Tensiunile etnice sau ideologice apar exact atât cât să nu provoace dureri de cap cititorului mediu de „Reader’s Digest”, iar diferenţa e că dansul sincron vine aici abia la final.

Pe fanii lui „Trainspotting” care au făcut greşeala de a merge la „Slumdog Millionaire” cu gândul că vor avea parte de o experienţă similară îi aşteaptă un gust amar. Duse sunt stilul alert, intriga cu zvâc, umorul cinic, personajele dezabuzate, nici pozitive, nici negative, nici rataţi, nici învingători. Pentru acei spectatori, regizorul Danny Boyle e un „sellout”, un dezertor. Asemeni lui Renton, Danny Boyle a ales viaţa. A ales o carieră.

Și totuși, de ce a câştigat „Vagabondul milionar” Oscarul pentru cel mai bun film?

Pentru că exploatează o tematică socială, însă rămâne esenţialmente un film de dragoste. Pentru că abordează o cultură exotică, amintind de „Hoţii de biciclete”, dar şi de „Titanic” în același timp. În orice caz, cu siguranţă nu pentru că „aşa i-a fost scris”.

Articol publicat în revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *