După Arnie, potopul: „Terminator Salvation” (r. McG)

Există „Terminator” după Schwarzie?

Greu de spus. În tot cazul, ultimul film al regizorului-poreclă McG este orice, numai „Terminator” nu.

Două erau caracteristicile care au impus seria, iar acestea lipsesc cu desăvârşire din cea mai aşteptată premieră a anului. Prima: prezenţa însăşi a Guvernatorului din Graz. În „The Terminator”, acesta rostea fix 74 de cuvinte; în „Judgement Day”, în jur de 700. Era mai mult decât de ajuns.

Nici în „Rise of the Machines”, Schwarzenegger nu s-a dovedit cu mult mai locvace, dar musculatura încă impresionantă şi simpatia încă intactă a fanilor au fost de ajuns pentru a transforma un remake cu accente parodice într-un succes de box office.

În „Salvation”, Arnie apare preţ de doar câteva secunde, recreat digital, mut şi ineficient. Sunt printre cele mai bune momente ale filmului.

Nu tocmai un trademark, dar o explicaţie a succesului seriei e şi faptul că, până la „Supremaţia roboţilor”, acţiunea se petrecea invariabil în prezent (cel din 1984, 1991 sau 2003). Secvenţele din viitor, scurte şi sumbre, serveau drept contrapondere a unui peisaj contemporan eminamente idilic, prin nimic rău prevestitor. Doar în visele lui Sarah Connor sunt oamenii carbonizaţi, într-o clipită, de holocaustul mecanohorror. Altfel, nimeni nu bănuieşte absolut nimic, ceea ce face ca pericolul să fie considerabil (nimeni nu îl conştientizează), efortul de identificare al spectatorilor să fie minor (e mai uşor să te vezi în America urbană de ieri sau de azi, decât în deşertul negru propus de Cameron), iar avertismentul cu iz didactic să devină mai lesne de însuşit – se cere să fim vigilenţi, căci anomalii similare pot surveni oricând, pe nesimţite.

„Salvation” pierde prin aceea că, mutând acţiunea în viitor, devine un SF oarecare.

Unul postapocaliptic doar cu numele. Oamenii nu mai sunt neajutoraţi ca nişte potârnichi în calea puştii. Nu mai mor pe capete, după cum nici roboţii nu mai sunt ce-au fost. Craniul strivit e acum unul de Terminator; mai mult, lovit undeva în zona cefei, T-600 are ceva dintr-un zombie: devine mai puţin precis şi se mişcă mai lent.

Spaţiile deschise din care nu există scăpare au fost înlocuite cu un mediu claustrant, care aduce aminte de cel din seria „Alien”. De fapt, acesta nu este singurul împrumut vinovat al peliculei. Conştienţi probabil că replici precum „I’ll be back” sau „Come with me if you wanna live”, aceasta din urmă rostită de un Kyle Reese care aduce mai degrabă a elf decât a luptător al Rezistenţei, nu mai pot avea astăzi aceeaşi forţă ca acum 25 de ani, realizatorii lui „Salvation” au băgat mâna până la cot în sacul cu SF-uri şi filme cult. Şi au luat. Au luat roboții AT-AT Walkers din „Imperiul contraatacă”, mişcarea monstrului din Predator, urmărirea din Mad Max, santinelele şi întâlnirea cu Arhitectul din seria „Matrix”, precum şi replici de te miri unde („E atât de linişte, e ca şi cum ne aşteaptă…”). Rezultatul nu e doar că nu e un „Terminator”: nu e nimic.

Episodul când, în timpul filmărilor, starul Christian Bale îşi exersează îndelung aptitudinile imprecative, descărcându-se asupra unui nefericit luminist, a făcut destulă vâlvă anul trecut. Acum, după ce filmul a fost lansat, ieşirea cu pricina nu mai e doar de neînţeles. A devenit ridicolă. Un caraghioslâc.