New Wave Is Not Dead: „Rocker” (r. Marian Crisan)

Minimalism cu coaie.

Nu am calculat cu cronometrul in mana cat amar de drum bate Cristi Puiu in „Aurora”, respectiv cati kilometri face pe jos Dan Chiorean (Victor) in „Rocker”, dar distantele sunt cu siguranta comparabile. Pentru actorul clujean, dar si pentru membrii echipei de filmare, lucrul la „Rocker” trebuie ca a avut ceva din participarea la un maraton. Coordonatele vietii lui Victor sunt trei: slujba, iubita si familie, despartite de granite care devin din ce in ce mai neclare (la locul lui de munca, dar si la cel al iubitei lui, incearca sa vanda o pereche de schiuri pe care a furat-o de dragul lui Florin/Dinte, fiul sau, si tot din cauza acestuia ramane spre final fara partenera). Catre toate aceste trei coordonate, Victor merge, mai devreme sau mai tarziu, pe jos.

Spre deosebire, insa, de personajul lui Cristi Puiu, desi bate Oradea in lung si-n lat, Victor nu se apuca sa omoare pe nimeni, nici dupa o ora, nici mai tarziu. In „Aurora”, vanatorii profesionisti de actiune, cei care inteleg prin film suma evenimentelor narate si nimic altceva, au putut imparti marfa in doua. Avem, asadar, o panda indelungata (adica peste doua ore in care nu se intampla nimic), urmata de o partida mai putin obisnuita (mai multe crime surprinzatoare si deloc explicate). In „Rocker”, cel haituit e Victor, care face o gramada de chestii pentru a prelungi vanatoarea si absolut nimic pentru a o incheia. Nu ar fi, asadar, de mirare daca, la iesirea din cinematograf, ati auzi pe cineva plangandu-se ca filmul „s-a terminat in coada de peste”, cerandu-si banii inapoi. Nu doar ca nu aflam ce s-a ales de Victor si Dinte, ci, mai rau, situatia initiala si cu cea finala coincid. In cele 91 de minute cat dureaza filmul, Victor nu ia nicio decizie si nu face absolut nimic pentru a imbunatati situatia lui sau a fiului lui, dependent de heroina.

O situatie A insuportabila (Dinte e dependent, iar Victor face tot ce poate pentru a-l tine in casa si a-i furniza el insusi heroina de care are nevoie) nu e inlocuita de o situatie B in care ceva, orice, e schimbat. Nici Dinte nu moare, nici Victor nu incape pe mana politiei sau a dealerilor; nici Dinte nu decide sa renunte la droguri, nici Victor sau altcineva nu pune piciorul in prag. Pe scurt, singurul traseu pe care ni-l prezinta filmul e cel parcurs efectiv de protagonist (de acasa la munca, de la munca la traficanti, de la acestia la iubita), altminteri, ceea ce vedem e o stare de fapt, si inca una destul de greu de suportat.

Indiferent ce ar face Victor, umilintele la care este supus nu se mai opresc – traficantii il pun sa faca headbanging si air guitar, ca pe o atractie de balci, fiul iubitei il tolereaza, in cel mai bun caz, dar cel mai adesea il respinge, unul din colegii de trupa ai lui Dinte ii ia in ras muzica preferata, in sfarsit, intreg orasul il vede cum se umileste pe strazi, incercand sa vanda marfa furata si de care nimeni nu are nevoie. Daca Victor le inghite pe toate, aceasta se intampla doar in parte deoarece e parinte. Meritul lui Marian Crisan de a-si fi asumat riscul de a se apleca asupra subculturii rock e cu atat mai mare, cu cat acest amestec inerent ei de rebeliune si de inertie nu e nici extrem de romanesc (drept urmare, e de presupus ca filmul va avea mai putina trecere afara), nici foarte pe intelesul tuturor, si ar putea fi lesne respins acasa – la fel cum si Victor e privit de sus de rockerii mai tineri sau de dealerul lui in trening si adidasi, cu totii la fel de straini de el, la fel de de-pe-alta-planeta.

Noul val dovedeste astfel ca are nu doar creier, ci si nerv, adica acel ceva la care ne referim uneori amintind de unele parti ale corpului uman de parte barbateasca, mai rusinoase.

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *