Bucharest International Film Festival 2011: Normalitati paralele

Păsări rare.

Unul din principalele merite ale lui „Greenberg” (2010) e ca ni-l arata pe actorul american de comedie Ben Stiller ca pe altceva decat o masina de spalat cu un singur program.

In rolul unui inadaptat intre doua varste proaspat iesit din balamuc, starul din „O noapte la muzeu” lasa scalambaielile deoparte cu succes, ba chiar, asemeni lui Jim Carrey sau Adam Sandler, convinge mai mult ca actor serios, decat in rolurile sale presupus comice. De fapt, filmul aminteste atat de mult de „Punch-Drunk Love” (2002), in care eroul principal era interpretat de Sandler, incat asemanarile dintre cele doua sunt mai multe decat deosebirile. Aceasta e principala slabiciune a filmului si, dat fiind ca filmul lui Paul Thomas Anderson ofera o experienta mai mult decat agreabila, marele sau atu.

Drept urmare, asteptam pusee de mandrie si din partea celorlalti actori-fanion de comedii debile. Har Domnului, sunt destui.

CRIMINAL

„Tamara Drewe” e o pasare atat de rara, incat, pana mai ieri, specia de la care se revendica mai putea fi gasita doar in enciclopedii. Multumita lui Stephen Frears, comedia romantica inteligenta isi face revenirea, cu o forta pe care o credeam imposibila.

In linii mari, filmul e destul de previzibil. Ca de obicei, stim finalul inca din primele cadre, dar asta conteaza mai putin. Filmul ofera un umor curat, care amuza fara sa rusineze. Altfel spus, pleasure fara guilt.

Personal, poate din cauza peisajului rural britanic parca scos din albume, „Tamara Drewe” mi-a amintit de serialul politist „Midsomer Murders”. Din fericire pentru potentialul sau umoristic, e neindoielnic mai putin sangeros.

CEI 7+5 SAMURAI

Critica sociala din originalul lui Kurosava ramane la datorie, ba chiar e mai apasata in „13 asasini”: ca sa intelegem nedreptatea care se cere a fi razbunata, ni se arata o taranca mutilata ingrozitor, goala pusca. Una peste alta, ca sunt 7 ca la Kurosawa sau 12 ca la Miike (cel de-al treisprezecelea e un nesperat ajutor plebeu), ei tot samurai sunt. Oamenii lui Miike hacuiesc suficient de temeinic pentru amatorii de fantani de sange, dar si suficient de artistic (cu vorbe de duh si tot tacamul) pentru amatorii de sange de cinemateca, nu de mall.

In consecinta, toata lumea e multumita, chiar si fratele shogunului, pe care faptul ca e scurtat de cap pare sa-l incante. Ultima si cea mai distractiva zi din viata lui coincid, ceea ce, sa recunoastem, nu se intampla prea des.

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published.