Realism luminat: „Aqui y alla” (r. Antonio Mendez Esparza)

Arta becului aprins.

Din cel putin doua puncte de vedere, „Aqui y alla” (2012), debutul in lung-metraj al regizorului Antonio Mendez Esparza, aduce mai mult a documentar decat a film de fictiune.

Motivul cel mai evident, unul care presupune, insa, cunoasterea unor elemente de context, e ca povestea lui Pedro urmareste, in linii mari, viata lui Pedro de los Santos, actorul amator care il interpreteaza. Și unul, si celalalt au plecat din Mexic in New York in cautarea unei vieti mai bune. Dupa cativa ani de lucrat prin fast food-uri, nici unul din ei nu a reusit sa faca mare branza, iar daca Pedro de los Santos a ajuns sa joace in acest film, asta nu l-a ajutat sa obtina mai multe contracte pentru formatia in care canta.

La nivelul receptarii, realismul filmului, dat in principal de cadrele lungi, de sunetul in priza directa si de filmarea cu camera in mana, e unul in care, multumita cineastilor din Noul cinema romanesc, ne simtim ca acasa. Doar ca realismul asta cateodata e, alteori nu.

Cand Pedro se intoarce in satul lui din Mexic si e asteptat de sotia lui, cand isi vede pentru prima data copilul intr-un incubator sau in timpul unei iesiri cu familia la o sarbatoare locala, desi ce ar trebui sa auzim e ceea ce spun Pedro si sotia lui (nu doar pentru ca sunt cel mai important lucru din cadru, ci deoarece sunt filmati de la o distanta suficient de mica), ce auzim de fapt sunt cucurigul unui cocos, bipaitul aparatelor din spital sau cantecul formatiei de pe scena. O a doua inconsecventa si in acelasi timp o alegere indoielnica e modul in care e filmata scena intalnirii lui Pedro cu mama unui fost coleg. Cand e adusa in discutie moartea acestuia din urma, lumina scade. De indata ce Pedro schimba vorba, revenim la situatia anterioara, ba chiar camera devine mai luminoasa.

In conditiile astea, sa faci Arta nu pare deloc greu: un bec e de-ajuns.

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published.