Sandokan la scoala de cadre: „Chakravyuh” (r. Prakash Jha)

Popcorn si Mao.

Daca un numar de spectatori vestici, pe care il banuiesc a fi nu tocmai neglijabil, prefera, macar din cand in cand, divertismentul de provenienta bollywoodiana celui mainstream, aceasta se intampla cel mai probabil in conditiile unei receptari superficial-elitiste. Produs de serie lipsit de profunzimi si care nu necesita nici atentie sustinuta, nici o cunoastere prea mare a mediumului cinematografic pentru a fi apreciat, filmul indian comercial imita, de regula imperfect, tropii holywoodieni, adaugandu-le elemente locale (muzica si dansul). In consecinta, pentru publicul occidental, umorul nu poate fi decat involuntar.

Pe cei care admira Bolywoodul pentru ceea ce este, nu ca sursa de amuzament virtual intre o pauza de cafea si alta, „Chakravyuh” nu ii va dezamagi. Ingredientele de baza sunt acolo: prietenie, dragoste, tradare, reguli morale stricte, rasturnari de situatie, ba chiar si personaje care, din senin, fac vocalize si danseaza sincron. Diferenta e ca, de data aceasta, privirea condescendenta nu se mai justifica. Filmul lui Prakash Jha nu are doar buget, ci si seriozitate de blockbuster. Momentele-cheie nu sunt niciodata subminate de umor, fie el voluntar sau nu. Excesele interpretative sau artificiile de filmare lipsesc si ele, deoarece filmul e facut sa functioneze pentru toata lumea, nu doar in India, acesta fiind, de altfel, si cea mai subversiva calitate a sa.

„Chakravyuh” se ia cat se poate de in serios, in conditiile in care personajele pozitive sunt luptatori maoisti de gherila, care ucid functionari ai statului, organizeaza si executa atentate si se adreseaza unul altuia cu „tovarase”. Sigur, lupta gruparii Naksalvaldi e una justa, voice over-ul are grija sa aflam asta: ea e indreptata impotriva unei guvernari corupte, menirea ei fiind de a-i proteja pe satenii persecutati de stat. Insa, dincolo de aceste explicatii, care pot sau nu sa fie adevarate, ceea ce seduce e forma.

Canonul hollywoodian e respectat cu o asemenea rigurozitate, incat la final, nici unul din membrii publicului american din suburbia newyorkeza Manhasset nu s-a aratat catusi de putin scandalizat. Lal salaam!

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published.