Baletul mecanic: „Black Swan” (r. Darren Aronofsky)

Cyborgi filmati cum trebuie.

In prima scena in care apare (si doar in acea prima scena), Erica (Barbara Hershey) e o mama ca oricare altele, iubitoare, grijulie si prevenitoare. Apoi, fiecare noua aparitie a ei o mai urateste un pic: grija pentru Nina e din ce in ce mai interesata, iar casa in care cele doua traiesc devine din ce in ce mai mult o cusca. Un azil de nebuni, in care una dintre ocupante incearca sa o vindece pe cealalta, doar ca e absolut imposibil sa discernem cine e doctorul si cine e pacienta. Spre final, Erica devine gardianul ale carui puteri scad vazand cu ochii, dar care inca tine cu dintii de cheile rezervei, o varianta a lui Von Rothbart din „Lacul lebedelor”.

In baletul lui Ceaikovski, el e cel care o transforma pe Odette in lebada si ii zadarniceste sansele de a-si recapata forma umana, aruncandu-l pe printul Siegfried in bratele fiicei sale, lebada neagra. In chip similar, Erica face tot ce poate pentru ca Nina sa ramana pe vecie asa cum e, adica lebada alba perfecta, care face numai ce trebuie si nu-i iese nicand din cuvant. Daca Nina se descopera pe sine si isi exploateaza la maximum potentialul, nu numai ca se instraineaza de mama sa, dar o si depaseste ca balerina. Erica pare sa nu vrea nici una, nici alta, desi se pune intrebarea in ce masura e ea intr-adevar asa. Aceasta e de fapt intrebarea fundamentala pe care o ridica filmul: cat din ceea ce vedem e fabulatie si cat e realitate, iar meritul lui Aronofsky e ca la aceasta intrebare nici macar nu incearca sa raspunda.

Provocarea cu care protagonista trebuie sa se confrunte este enuntata chiar in debutul filmului de Thomas (Vincent Cassel), regizorul piesei. Poate Nina sa joace cu egala pricepere lebada alba si lebada neagra? Raspunsul la problema ei il formuleaza acelasi Thomas. Da, insa doar daca isi descopera latura rebela, pornirile agresive si dorintele reprimate. Dintre acestea, cel mai pregnant sunt exprimate cele sexuale.

Daca isi exploreaza latura dionisiaca, devine o dansatoare mai buna, asta suntem lasati sa credem cea mai mare din timp (implicit, putem presupune ca predecesoarea ei, interpretata de Winona Ryder, era o dansatoare de geniu tocmai pentru ca se bucura de o viata sexuala intensa si nu asculta de nimeni). Drept urmare, ecuatia e simplificata: deznodamantul depinde de decizia lui Nina de a intretine un prim raport intim si de momentul in care aceasta decizie va fi pusa in practica. Desi e un rationament de un schematism obscen, cert e ca acest moment al transformarii ajungem sa-l asteptam cu din ce in ce mai mare nerabdare si noi.

Asa cum e ea la inceput (si cum ramane, cea mai mare parte a timpului), Nina e de o cumintenie care risca sa o faca antipatica. Prin diferite mijloace, rolurile sunt delimitate cu o asemenea precizie, incat abia asteptam ca echilibrul sa se modifice. Nina e obedienta, fara vicii si casta, deci e imbracata aproape intotdeauna in alb si o joaca la perfectie pe lebada alba. Lily, prietena ei vag amenintatoare, bea, fumeaza si face sex de la prima intalnire, deci e imbracata mai totdeauna in negru si e perfecta in rolul lebedei negre. La fel si Veronica, pretendenta la rolul principal din „Lacul lebedelor” si o amenintare doar la inceput. Toata lumea e in negru sau gri, doar Nina e in alb. La metrou sau pe tot felul de culoare (deci in spatii inchise), imbracata in alb sau in culori deschise, Nina tot da nas in nas cu sosii ale sale cu rol premonitor, imbracate in negru.

Ei bine, aceasta transformare are, in cele din urma, loc. Aparent, metamorfoza e mijlocita de un obiect cu incarcatura magica (o rochie neagra pe care Lily i-o imprumuta lui Nina) si de un act cu rol de mijlocitor ritualic (consumul de droguri). Petrecut dupa planul aceleiasi Lily, vraja o dezvaluie pe aceasta ca fiind cea de-a doua incarnare din film a lui Von Rothbart; multumita acestei transformari, Nina ofera un spectacol remarcabil in ultimul act al filmului.

Astfel, acest film din lumea baletului devine un horror de prima mana, iar Nina, in interpretarea plapandei Natalie Portman, se transformă într-unul dintre cei mai fiorosi cyborgi din istoria cinema-ului.

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *