dinfilme.ro, 2017
Divan 2017: 18 filme, 17 în premieră națională.
Din câte filme a trebuit să faci selecţia pentru Divan Film Festival, ediţia de anul acesta?
Dat fiind că acesta este primul an în care sunt selecţionerul Divan Film Festival, nu am un termen de comparaţie, deci nu ştiu dacă e mult sau puţin. Cert e că, trăgând linie, am văzut 45 de filme, din care am păstrat în selecţia finală 18 lungmetraje noi şi foarte noi din Balcani.
Care au fost criteriile după care le-ai ales?
Un prim criteriu a fost cel al adecvării la tema pe care ne-am ales-o pentru această ediţie. Drept urmare, primele titluri la care am renunţat au fost cele care nu se încadrau în focusul nostru, care este dragostea în Balcani (din fericire, au fost foarte puţine cazuri). Am căutat în acelaşi timp filme diverse ca stil şi care să provină din cât mai multe ţări, pentru a reflecta cât mai fidel bogăţia ofertei cinematografice din spaţiul căruia festivalul îi este dedicat. În ambele privinţe, cred că am reuşit: avem în program drame sociale, comedii romantice, filme experimentale şi romance-uri inclasabile, din ţări precum Serbia, Bulgaria, Croaţia, Grecia şi Macedonia. Apoi, mi-am limitat căutarile la filme recente cu un parcurs festivalier cât mai bogat, ceea ce mi-a uşurat considerabil munca de selecţioner – la final, pot spune că nu am văzut niciun film care să-mi displacă în totalitate sau pe care să-l resping categoric încă de la primele cadre. În sfârşit, cred că a le propune spectatorilor filme pe care nu le pot vedea nicăieri altundeva reprezintă în primul rând o formă de respect faţă de aceştia, de aceea, mi-am propus din capul locului să aduc la Divan Film Festival cât mai multe filme în premieră naţională. Rezultatul a fost surprinzător şi pentru mine: avem în acest an 15 lungmetraje care nu au mai fost proiectate niciodată pe un ecran în România, cărora li se adaugă cele două filme pentru copii (unul dintre ele de asemenea în premieră naţională), selecţia de scurtmetraje a colegului Massimiliano Nardulli şi filmul aniversar, care este extrem de balcanicul Gadjo Dilo al lui Tony Gatlif. E un număr-record care are în spate un efort considerabil, atât organizatoric şi de planificare, cât şi financiar, pentru care nu pot decât să le fiu recunoscător colegilor mei, alături de care am tras mereu în aceeaşi direcţie.
Este o selecţie personală/subiectivă sau ai ţinut cont şi de alte recomandări, venite de la prieteni, cinefili sau alţi critici de film?
Am primit recomandări din mai multe direcţii. Le-am primit cu bucurie, dar întâmplarea a făcut ca ele să nu se regăsească în selecţia finală. La capătul acestui proces, pot spune că programul Divan Film Festival e, aşadar, extrem de personal, dar nu şi subiectiv. Dincolo de slăbiciunile mele pentru un film sau altul, mi-am propus să le ofer spectatorilor un program cât se poate de democratic. Avem filme de public, filme de nişă, precum şi filme care încearcă să găsească acel juste milieu între comercial şi arthouse, avem comedii, drame, filme pentru copii şi cel puţin un titlu care nu poate fi încadrat în nicio categorie. Una peste alta, cred că e destul de greu să vii la Divan şi să te ridici flămând de la masă.
Ţinând cont de tematica festivalului (film şi artă culinară), crezi că dragostea trece prin stomac? Ai putea exemplifica printr-un titlu de film?
Dragostea de filme cu siguranţă trece prin stomac. Nu poţi să te bucuri de un film, oricât de bun, cu stomacul gol, risc care la Divan Film Festival e eliminat din start. Cât despre filme, se mănâncă mai bine (în Bourek, dar nu numai) sau mai prost (în Quit Staring at My Plate). În orice caz, cinematografic vorbind, avem ce pune pe masă, asta e sigur.
Ai un film „de suflet“, pe care ai vrea neapărat să-l vadă publicul la Divan Film Festival? Care sunt argumentele?
Deşi e greu să găseşti, în România sau în Balcani, critic mai cârcotaş decât mine, cred că When the Day Had No Name al cineastei macedonene Teona Mitevska e un film căruia e foarte greu, dacă nu imposibil, să-i găseşti un cusur. M-am simţit foarte răsfăţat văzându-l, aşa că sper ca un număr cât mai mare de spectatori să vină la proiecţie şi să se bucure de el.
A consemnat Anca Hromadnik