Update: „Camille redouble” (r. Noemie Lvovski)

Atunci cand nu inlocuiesc starurile de ieri cu cele de azi (si atat), remake-urile pun in prim plan evolutiile tehnologice, aparitia lor explicandu-se prin aceea ca, intre timp, vechile versiuni au devenit desuete, iar daca vrem ca noile generatii de spectatori sa le priceapa, ele trebuie numaidecat traduse. Filmul lui Noemie Lvovski e o aducere la zi similara, doar ca se refera la schimbarile survenite in modul in care functioneaza, social, afectiv si sexual, oamenii.

La un nivel de lectura superficial, „Camille redouble” nu aduce nimic in plus fata de „Peggy Sue Got Married”, una din cele mai vizibile surse de inspiratie ale sale, dar cu siguranta nu si singura. In fiecare din aceste productii, in urma unui impact puternic (accident domestic, lovitura primita in cap sau exces bahic), eroul este proiectat in trecut. Nu mai are 40 si ceva de ani, ci e din nou la liceu. La inceput, refuza sa se adapteze noilor conditii; dupa ceva timp, in care sesizeaza potentialul situatiei, protagonistul isi intra in rol si trece prin tot soiul de peripetii, pentru ca la final sa revina la starea sa initiala.

Camille, interpretata de aceeasi Lvovski, nu rateaza nici una din aceste etape si totusi, in felul ei, e unica. E unica pentru ca filmul se petrece in Franta, pentru ca madlena ei e ratatouille-ul, pentru ca vorbeste de Mitterand ca despre presedintele tineretii ei si despre Gainsbourg la timpul trecut. Daca filmul ar fi fost facut in Romania, Camille ar fi suspinat dupa varza a la Cluj si si-ar fi amintit cu alean de Petre Roman prim-ministru. Pana una-alta, aceasta noua Peggy Sue e facuta pentru un singur public (cel francez, intre doua varste, de sex feminin), respectiv pentru un singur timp, cel prezent.

Daca rezultatul a fost caracterizat ca fiind cel mai cald film de la Cannes-ul de anul acesta, cred ca mai aproape de adevar ar fi sa spunem ca e caldut, desi nu ma indoiesc ca ii va veni si lui vremea cand va fi incalzit.