Fum fara foc: „Incendies” (r. Denis Villeneuve)

O drama (moartea mamei si felul in care evenimentul ii afecteaza pe cei doi fii ai sai) se transforma in policier in momentul in care copiii sunt chemati post-mortem sa isi descopere tatal si fratele. Despre primul, stiau pana atunci ca era mort, despre al doilea, nici nu stiau ca exista. Demersul detectivistic presupune o dubla calatorie, cea de acum, a fiicei pe urmele mamei, si cea initiala, a mamei in devenire. Drept urmare, pare ca avem de-a face cu un road movie.

Protagonista este Jeanne Marwan (Mélissa Désormeaux-Poulin), asistenta la catedra de matematica a unei facultati canadiene. Pusa in fata acestui mister (cum sa-si regaseasca un tata despre care nu stie nimic), Jeanne e indemnata de catre profesorul titular al cursului sa trateze chestiunea ca pe o problema de matematica. Ceea ce stie sunt datele problemei, iar faptul ca isi credea tatal mort e denumit „variabila necunoscuta” si decretat ca fiind cea mai putin indicata cale catre aflarea solutiei. Nefiind matematician, Simon Marwan (Maxim Gaudette), fratele lui Jeanne, are o abordare mai putin rationala a acestui impas. Mai precis, refuza sa indeplineasca ultimele dorinte ale mamei sale. Cand totusi o face, ii comunica lui Jeanne ce a aflat (ca tatal si fratele lor sunt una si aceeasi persoana) pe limba ei: isi intreaba sora, cu vocea taiata, daca unu plus unu pot sa dea tot unu.

Aceasta ecranizare a unei piese de Wajdi Mouawad pune la bataie un intreg arsenal pentru a parea orice altceva, numai ceea ce e, adica o melodrama oarecare, nu: platitudini interpretate cu morga, naratiune non-liniara, povesti intretaiate, slow motion, in fine, triseriile bine cunoscute de cadrare si montaj care transforma banalul in extraordinar si extraordinarul in arta cu „a” mare.

Acesta e, de fapt, paradoxul matematic al filmului lui Villeneuve: poti sa aduni cat vrei, daca nu aduni cum trebuie, suma tot zero e.