Complot cu de toate: „Män som hatar kvinnor” (r. Niels Arden Oplev)

Orice s-ar zice, personajul principal masculin din acest „Fata cu un dragon tatuat” are o calitate indiscutabilă: e cumsecade. Dintre toate calităţile pe care simpla supravieţuire le necesită într-un thriller, posedă una singură: carnetul de conducere. În sfârșit, Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist) nu străluceşte nici prin fler deductiv, nici prin forţă fizică – numai cine nu vrea nu şterge podeaua cu el.

Partenera sa, pe de altă parte, îi compensează din plin neajunsurile. Lisbeth Salander (Noomi Rapace) e mult mai înfiptă, ba chiar bate şi torturează într-o veselie. Nu numai că e de o agerime indiscutabilă a minţii, ceea ce face ca ea să se prindă de tot felul de chestii și să stăpânească tehnica lecturii selective (de pe pagini întregi, ea vede doar cuvintele care o interesează). Dar atunci când simpla acuitate a simţurilor nu îi mai ajunge, îi vine degrabă în ajutor tehnologia, ceea ce face din „Män som hatar kvinnor” un fel de SF mai special.

Cam cel mai tare lucru din acest film altfel destul de încruntat este felul cum funcţionează laptopul lui Lisbeth. Comenzile pe care ea le dă şi automatul, docil, le execută sunt la fel de veridice precum dialogul dintre Batman şi diversele aparate cu luminiţe şi butoane de la el de prin casă, sau dintre personajul interpretat de David Hasselhoff şi atotştiutorul KITT, starul pe patru roţi al serialului „Knight Rider”. „Intră în calculatorul lui Mikael Blomkvist”, „Extrage toate datele despre Harriet Wagner”, cam aşa sună instrucţiunile. Un „Enter” şi gata, nu e deloc greu să fii hacker când ai sculele potrivite la dispoziţie.

Drept urmare, avem un protagonist care nu iese în evidenţă cine ştie ce, o expertă în IT iute la mânie şi o idilă care se aprinde şi se stinge după vrerea celei din urmă. Cel mai important, o conspiraţie.

Nu e doar un făptaş, sunt doi – tată şi fiu. Tatăl îşi şcoleşte vlăstarul mai tânăr în toate câte ştie a le face. Și nu ştie puţine: e nazist, violator, pedofil, sadic, incestuos şi criminal (că e alcoolic, aproape că nu mai contează: pare o calitate, prin comparaţie). În plus, mai e și habotnic, ceea ce, dintr-un motiv sau altul, merge mână în mână, în „Fata cu un dragon tatuat”, cu a fi nazist.

CU DRAGONUL VOPSIT

În esenţă, „Fata cu un dragon tatuat” e un rape/revenge, unde violatorul are nu una, ci trei sau patru feţe, cel puţin un viol e explicit, iar răzbunarea, cel puţin în primul caz, e exemplară. Însă un rape/revenge vândut sub un ambalaj fals.

E genul de thriller în care traseul cognitiv a fost parcurs de-a-ndoaselea: nu cum acoperi imperfect o serie de crime, astfel încât progresele pe care protagoniştii le fac să pară firești, iar conspirația să capete contur, încetul cu încetul. Ci cum foloseşti câteva gadgeturi, pentru a ajunge cât mai repede la nişte torturi.

Nu e despre fata cu tatuaj, nici despre legătura dintre fată şi băiat. E despre ce i se întâmplă fetei, despre plăcerea vinovată de a vedea asta şi despre cum să arunci acea vină pe altcineva, adică pe nazişti.