Nobile aspiraţii: „Julie & Julia” (r. Nora Ephron)

Fericirea ascunsă într-o clătită.

Deşi prestează o activitate de pe urma căreia este, în cele din urmă, remunerată, Julia Child (Meryl Streep) nu munceşte pur şi simplu, în orice caz, nu pentru că trebuie sau pentru că aşa a fost învăţată. Soţie de diplomat, Julia Child munceşte pentru că se plictiseşte. Soţul său e la birou, iar ea e toată ziua singură acasă, așa că trebuie să-şi găsească o ocupaţie (deşi poate mai potrivit este termenul de „hobby”). Când în sfârşit găseşte acea ocupaţie care o satisface pe deplin, i se dedică trup şi suflet.

Astfel este munca lui Julia Child, iar pasiunea ei este gătitul.

Cartea ei de bucate şi emisiunea ei de televiziune o însufleţesc, 40 de ani mai târziu, pe anonima Julie Powell (Amy Adams) să gătească după reţetele sale şi să-şi împărtăşească experienţele, de regulă fericite, prin intermediul unui blog. Faima, care nu întârzie să apară, i se potriveşte ca o mănuşă.

O femeie care găteşte de plictiseală şi o alta care o imită pentru pentru că vrea „să facă şi ea ceva până la capăt”, acestea sunt neînfricatele eroine ale lui „Julie & Julia”, cel mai recent film al Norei Ephron.

La polul opus, prietenele sus-puse ale lui Julie sunt prezentate în cea mai defavorabilă lumină cu putinţă. Ambiţia lor ne apare monstruoasă. Abandonând Sfânta Treime spălat-călcat-gătit, pentru un birou la etajul de sus, laptop şi maşină de serviciu, ele pierd ceva infinit mai important. Farmecul vieţii de zi cu zi le este cu desăvârşire inaccesibil, pentru că ceea ce le lipseşte, în consecință, este nici mai mult, nici mai puţin decât omenia însăşi.

Cam asta are de spus filmul lui Nora Ephron despre femei. Pare dubios. E doar convenţional.

ORAŞUL LUMINIŢELOR

Convenţional e văzut şi Parisul lui „Julie & Julia”. E Parisul cinematografic, din care muzica de acordeon rareori lipsește, pe cât de încântător, pe atât de fals. Unul care poate fi cu uşurinţă recreat şi în studiourile de la Buftea (faimoasă „stradă franceză”, care se poate converti cât ai zice peşte în „strada germană” sau în „strada engleză”, prin simpla înlocuire a unor firme de deasupra unor birturi).

Pe de altă parte, cele două Americi ale acestui film și ele sunt la fel de complexe, niciodată tarate de mai mult decât o problemă fundamentală şi numai una. În anii ’50 a fost mccarthyism-ul, acum americanii de rând se confruntă cu urmările lui 11 septembrie. Atât. Sunt ceva nori pe cerul familiilor Child şi Powell, dar nu din cale afară de mulţi. Cam câţi poate spulbera o „boeuf bourguignon” preparată cu mare har.

O realitate simplificată şi infantilizantă, în care verbul e înlocuit de chicoteală, problemele reale de jene şi frumuseţea de drăgălăşenie, asta ne propune „Julie & Julia”. Ceea ce bate la ochi e că, spre deosebire de precedentele producţii ale veteranei Ephron, miza s-a schimbat. Frivolitatea e tot acolo, nimic de zis, dar raţiunea de a fi a personajelor e alta. Nu se mai învârt toate în jurul iubirii, personajele nu trăiesc o poveste de dragoste mistuitoare care în final se materializează, ci romanţa e doar condimentul unei vieți pline de cu totul alt tip de ingrediente.

O fi puterea obişnuinţei, dar cinematografic vorbind, parcă are mai multă logică să aştepţi două ore ca Meg Ryan să dea nas în nas cu Tom Hanks într-un lift şi să tragi concluzia că astfel, toate problemele amândurora s-au vaporizat, decât să o vezi pe Amy Adams fericită învârtind clătite.

Articol publicat în revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *