Revoluții care mocnesc

Cum ați ales filmele pentru a face parte din selecția Festivalului de Film European, ediția 2024? Care au fost principalele criterii de selecție?

Ca în fiecare an, filmele din programul festivalului se încadrează în 2 categorii. O parte dintre acestea sunt furnizate de partenerii noștri, adică ambasadele, centrele și institutele culturale europene, cărora le sunt recunoscător pentru încă un an de colaborare fără hopuri destabilizante. În cazul acestor filme, dar mai ales al celor obținute independent, principalul criteriu a fost să construiesc nu un mausoleu, ci un festival viu, cu filme relevante pe plan internațional, nu doar acasă, care nu oferă concluzii, ci pornesc conversații.

Câte şi ce fel de filme vom vedea? Ce recomandaţi din acest program?

Sunt 39 de filme de lungmetraj, din care 31 în premieră națională, și 2 selecții de scurtmetraje. Dintre acestea, 16 sunt regizate și alte 2 sunt coregizate de femei. E o întâmplare? Dat fiind că am căutat echilibrul estetic, iar nu pe cel de gen, se prea poate că nu. Dintre acestea, recomand filmele nu doar regizate de femei, ci care oferă tototdată partituri generoase actrițelor din rolul principal, având în vedere că 23 din filmele acestei ediții au în centru personaje feminine puternice. Dacă ar fi să dau doar 2 exemple, Jeanne Balibar strălucește în „Laissez-moi”, film care i-a adus premiul pentru cea mai bună actriță la Namur, în timp ce Dimitra Vlagopolou face un rol greu de uitat în „Animal”, pentru care a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță la Locarno.

Cum credeți că un festival de film european se diferențiază de o platformă de streaming în ceea ce privește experiența cinematografică pentru public?

Fimul (orice film) văzut în cinema și același film văzut pe o platformă de streaming sunt două creaturi diferite, având fiecare propriul ei ADN. Exceptând cazurile izolate de platformă dedicată filmului de artă, care exercită o fascinație marginală, prin raport cu marii jucători de pe piața streamingului, filmele disponibile online vin rareori în răspăr cu propriile noastre opinii sau gusturi. Ca un ceai de tei sau o palmă pe umeri, e destul de puțin probabil să ne pună pe gânduri. În plus, dacă platforma de streaming e stația finală a unui film, din programul FFE fac parte 5 filme din 2024. Dintre acestea, „Direct Action”, recompensat cu premiul pentru cel mai bun film al secțiunii Encounters la Berlinale, va avea la București doar a patra proiecție la nivel mondial.

Cum credeți că cinematografia europeană se adaptează la schimbările culturale și tehnologice din zilele noastre?

Schimbările culturale și tehnologice merg în tandem, atunci când nu coincid. Exemplul poate cel mai pregnant de racordare la prezent e „Întâlnire la Minsk”, filmat într-un unic plan-secvență cu un iPhone. Lipsa montajului îl diferențiază pe regizorul Nikita Lavretski, invitat special la București al acestei ediții, de un creator de conținut standard; rămâne, însă, dorința documentării consecvente a cotidianului, fie el și recreat.

Care credeți că sunt principalele provocări cu care se confruntă cinematografia europeană în prezent?

Până la legislații și regulamente, comisii și rapoarte de audiență, ne mănâncă TikTokul. Nu văd neapărat ceva tragic în asta. Paradigmele apar, se schimbă, uneori mai și dispar. Dacă facem abstracție de persoanele care lucrează în industrie, filmul european și filmul de artă în general contează din ce în ce mai puțin, dacă nu cumva deloc. Dar e doar unul din lucrurile care, în măsura în care îl lăsăm să facă parte din noi, ne îmbogățesc. Din păcate, e mai greu s-o facă atunci când lupta e inegală, iar dușmanul, aparent inofensiv: propriul nostru telefon.

Ce sfaturi ați avea pentru tinerii cineaști europeni care încearcă să-și promoveze filmele în cadrul festivalurilor de film?

N-am sfaturi de dat, nu tinerilor cineaști, în orice caz. În ceea ce mă privește, curiozitatea, deci posibilitatea fie și teoretică de a învăța lucruri noi, e asemeni rezervorului unei mașini: încet, dar sigur, se golește. Așa că m-aș aștepta în schimb ca tinerii, fie ei cineaști sau nu, să aibă extrem de multe să mă învețe pe mine.

Ce tendințe observați în filmele europene recente în ceea ce privește temele, stilul și tehnica cinematografică?

Din poziția de selecționer, dincolo de ponderea tot mai însemnată a vocilor feminine, nimic nou. Chiar dacă în cele din urmă îl ignoră, cineaștii consacrați sunt nevoiți să gândească și în termeni de branding personal; creatorii cei mai curajoși inovează, pastișorii pastișează. Dar se produce atât de mult film și atât de puțin din cât se produce poate să ajungă la un singur om, încât e practic imposibil să identifici tendințe. O revoluție poate se pregătește chiar sub ochii noștri. Putem doar spera ca, atunci când izbucnește, ochii să ne fie larg deschiși.

Interviu publicat în mai 2024 pe platforma playtech.ro. Reporter: Oana Mazilu