Anii lipsă: “Promising Young Woman” (r. Emerald Fennel) și „Another Round” (r. Thomas Vinterberg)

În debutul în lungmetraj al cineastei Emerald Fennel, totul are de-a face cu bărbații, văzuți invariabil ca agresori, femeile, văzute invariabil ca victime sau complici, și relațiile inegale dintre aceștia. Mișcările de du-te vino executate pe un ring de dans de bazinele unor bărbați fără chip acoperă aproape în întregime genericul filmului. Circumstanțele agravante nu lipsesc nici ele: burta care se revarsă din pantaloni și cămașa pe jumătate eliberată de sub tirania curelei, semne ale unui îngrijorător abandon de sine. Primele replici le rostesc tot niște bărbați, care deplâng pierderea unor privilegii ca urmare a presiunilor exercitate de un personaj feminin. Iar când discuția lor despre îndreptățirea acelui personaj de a le fi șef se încheie, cei trei iau act de prezența eroinei și încep să manifeste porniri de violatori.

Pentru un rape-revenge, fie el și feminist, “Promising Young Woman” e neobișnuit de aseptic. E lesne de înțeles de ce violul este doar relatat, iar asta abia la mijlocul actului al doilea. Însă actul de reparație pe care eroina îl mijlocește se dovedește a fi mai degrabă anemic. Dacă, într-un rape-revenge tipic, transgresiunea se cere îndreptată viguros, vizate fiind de regulă arma crimei și centrul de comandă, de data aceasta, eroina atacă un bun imaterial, anume stima de sine a acestor bărbăți, pe care nu o aneantizează, ci o ciobește, și nu definitiv, ci pe termen scurt. Jucând rolul unei victime sigure, Cassie (Carey Mulligan) se lasă mai întâi vânată. De la un punct încolo, adică din momentul în care abuzul sexual e iminent, protagonista nici nu-și emasculează, nici nu-și decapitează agresorii, ci doar se sustrage tentativelor acestora de a o agresa. Drept urmare, singurul lucru care li se întâmplă acestora din urmă e că, într-o seară de club care s-ar fi putut încheia cu o partidă de sex, se aleg cu buza umflată. Pe scurt, primesc o țeapă și atât, ba mai mult, una minoră.

Cassie îmbracă haina de vigilante săptămână de săptămână, încă din timpul facultății (iar în prezentul diegetic are 30 de ani). Cu toate acestea, Cassie are un loc de muncă, unde e suficient de norocoasă încât micile ei excentricități să fie trecute cu vederea. Mai mult, la acel loc de muncă, îl întâlnește pe Ryan (Bo Burnham), cu care dezvoltă o relație afectivă, ceea ce e credibil doar dacă ai o idee extrem de vagă despre ce este și cum se manifestă o traumă psihică gravă. Cei doi merg la restaurant, se vizitează unul pe celălalt la locul de muncă și în general fac cam tot ce te-ai aștepta să facă un cuplu de tineri într-o comedie romantică (ceea ce prilejuiește inclusiv inevitabila secvență de montaj, cu mic-dejunuri în doi, dans spontan în mijlocul unui magazin, sărutări și chicoteli).

Când, în cele din urmă, Cassie decide că e totuși timpul pentru o pedeapsă exemplară, prețul pe care îl plătește este disproporționat, prin raport cu natura acelei improbabile răzbunări târzii. Pentru cât de puțin livrează, filmul cu cel mai bun scenariu original la Premiile Oscar 2021 cere, din partea publicului, o suspendare a facultăților critice nerezonabil de mare.

Un târg cam la fel de inegal ni se propune în “Druk” (titlu internațional: “Another Round”). Martin (Mads Mikkelsen) se trezește, nu se știe cum, în plină criză a vârstei de mijloc. Pentru el, asta se traduce prin aceea că devine brusc, tot nu se știe cum, un profesor de istorie incompetent în cel mai înalt grad. Remediul găsit? Consumul din ce în ce mai nesăbuit de alcool.

Pentru ca acest titlu mai puțin încruntat al regizorului danez Thomas Vinterberg să-și găsească ținta, ar trebui să ni se pară măcar cât de cât plauzibil ca protagonistul, interpretat de un actor în vârstă de 55 de ani, să insiste să bea apă minerală la o ieșire cu băieții, prilejuită de ziua de naștere a unuia dintre aceștia. Ca băieții să aibă nevoie de un pretext pentru a se apuca de un nou hobby, fie el și acela al bețivănelii colective. Ca toți membrii grupului, care se întâmplă să mai fie și profesori de liceu, să considere că acel pretext poate foarte bine să fie o teorie obscură și absurdă, care echivalează consumul regulat de alcool cu calea către regăsirea echilibrului personal. Ca aceștia să adopte teoria în cauză cu elanul unor tineri care merg întâia oară la mare fără părinți sau supraveghetori, mai exact, ca și cum ultimii 20-30 de ani nici n-ar fi fost, iar acum, când îi urmărim noi, e prima oară când duc paharul la gură. În sfârșit, ca hedonismul lor prelungit să perturbe echilibrul lor familial cu măsură și doar atunci când e cazul.

Mikkelsen e un actor suficient de mare încât să joace orice, chiar și această partitură nu tocmai ofertantă. În situații în care alți actori s-ar convulsiona din susul în josul și de la stânga la dreapta cadrului, umplându-l cu transpirație, lacrimi și muci pentru a transmite măcar un pic de emoție, lui Mikkelsen îi ajunge o simplă tresărire a buzei superioare. Dar nici el nu poate face minuni.

“Another Round” se prea poate să fie feelgood movie-ul anului, dar a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun film străin la Premiile Oscar, BAFTA și César, respectiv cu premiul pentru cel mai bun film la European Film Awards. Asta spune mai puține despre filmul în sine și mai multe despre membrii acestor foruri, care îi vor fi semănat lui Martin în momentul când și-au dat votul: chercheliți, incompetenți sau și una, și alta.