La nuit roumaine: „Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” (r. Corneliu Porumboiu)

Continuand linia lansata cu Politist, adjectiv, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu e un exercitiu riguros, facut fara dorinta de a-i acorda spectatorului o cat de mica satisfactie. Vorbind despre filmul romanesc nou, regizorului vasluian ii iese un film atat de minimalist, incat aproape ca nu e deloc.

E un exercitiu care reclama extrem de multa atentie din partea publicului. Regizorul jucat de Bogdan Dumitrache pare permanent preocupat de sine si de propria sa imagine. Intr-unul dintre cele 17 cadre ale filmului, Paul ii explica Alinei (Diana Avramut), un pic iritat ca aceasta nu pricepe si singura, ca scena nud e foarte importanta, deoarece hainele pe care urmeaza sa le imbrace dupa ce iese din dus (si aude o conversatie pe care n-ar trebui s-o auda) sunt de fapt un scut simbolic, pe care il foloseste pentru a se proteja de ceilalti. O ocheada similara ii apartine apoi lui Porumboiu, de data aceasta. In mijlocul unui expozeu, Paul incepe sa fumeze, iar fumul il invaluie mai intai pe el, apoi ii cuprinde pe amandoi intr-o pacla cat se poate de compacta. In prima parte a filmului, Paul o domina pe Alina, iar aceasta se lasa dominata, iar noi ii vedem, in acest plan-secventa, pe Paul in stanga cadrului, Alina in dreapta.

Dupa fiecare din cele doua partide de sex ale filmului, cei doi iau masa la restaurant. In timpul celei de-a doua mese, in mijlocul cadrului se invita Laurentiu, un alt tanar regizor roman, interpretat de Alexandru Papadopol, care ii face o curte exclusiv profesionala Alinei. In sfarsit, dupa ce Alina il refuza pe Paul si ii aduce la cunostinta ca relatia lor isi traieste ultimele clipe, si locul fiecaruia in cadru se inverseaza.

Se prea poate ca Porumboiu sa se ia singur peste picior, la fel ca atunci cand Alinei, care sta intinsa pe pat, ii suna telefonul, iar ea mai intai se imbraca (adica isi pune scutul), abia apoi raspunde la telefon. Paul iese din dus si o aude vorbind la telefon, exact ca personajul Alinei din filmul sau. Ce face el apoi? Se imbraca, la randul lui.

Minimalismul extrem al filmului e subminat de paralele de genul asta, care sunt oricum, numai ca in viata nu. Problema e ca exact asta este ambitia comuna a reprezentantilor noului val romanesc, cu predilectia lor pentru cadre lungi, cu preocuparea lor ca totul, inclusiv sau mai ales din punct de vedere tehnic, sa fie ca in viata, cu timpii ei morti si cu perspectiva fatalmente unica pe care o avem fata de ea. Asta nu inseamna ca Porumboiu triseaza, alegerile lui sunt la vedere si se pot lesne observa, el doar ne testeaza vigilenta.

Autoironiile (care pot fi la adresa lui, dar si a confratilor sai) pot fi si destul de evidente: Paul o intreaba pe Alina, care repeta o scena, cat ii ia ei de obicei sa faca un dus. Pai daca ii ia zece minute, el zece minute vrea s-o filmeze, nu mai putin. Pe baricada adversa este doctorul chemat sa interpreteze o laparoscopie. Daca ar fi fost ceva in neregula, analiza s-ar fi concentrat asupra zonei afectate: „cand vrei sa filmezi ceva, filmezi in centru, nu la periferie”, argumenteaza acesta.

Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism e, dintr-un anumit punct de vedere, un film perfect, doar cadrul in care e receptat el nu e cel care trebuie. Proiectat in sala de cinema si nu in cea de curs, e de asteptat sa nu se inghesuie prea multi sa-si ia notite.