Noul val al criticii de film

Un scurt dialog cu Alex Goldis, inclus in dosarul Despre critica de film actuala, publicat in nr. 19/2011 al revistei Cultura.

Daca s-a vorbit insistent in ultima vreme despre Noul Val cinematografic romanesc, nu s-a spus, in schimb, aproape nimic despre critica de film actuala.

Daca pana acum, critica de film actuala nu a facut cine stie ce valva, cel putin prin prisma comparatiei cu obiectul pe care il determina (filmul, iar in cazul analizat, filmul romanesc nou), aceasta se intampla deoarece pentru cronicarii cinemaului nu exista festivaluri. Fara exceptie, filmul romanesc incadrabil in ceea ce a fost denumit Noul Val a facut cariera peste hotare. Ridicate in slavi „afara”, hiturile noii cinematografii romanesti au atras prea putini spectatori in tara. Altfel spus, tocmai cei care le-ar fi inteles cel mai bine au ales sa le ignore. Avem prea putine cinematografe si insuficiente resurse de promovare, rezultatul e ca nimeni nu e profet in tara lui, iar in cazul criticilor de film, nimeni nu e profet nicaieri.

Exista intr-adevar un nou val critic romanesc?

Un nou val critic cu siguranta nu exista. Pentru a putea vorbi de asa ceva, ar trebui sa avem un numar de critici cu voci asemanatoare, daca nu program comun, iar acesti critici sa fie ascultati in egala masura de public si de cineasti. In peisajul romanesc, o asemenea interactivitate iese din discutie. A aparut, insa, o prima revista de film, unde criticii tineri se pot exprima, ceea ce nu e de ici, de colo. Valoarea articolelor din „Film menu” e prin excelenta inegala, daca se va forma acolo un nou val, aceasta o vom putea stabili abia peste cativa ani. Deocamdata, nu ne ramane decat sa ne bucuram ca revista exista si ca are multe pagini.

Este sensibila critica de film la presiunea media sau reuseste sa-si pastreze independenta?

Critica de film e independenta, insa nu pentru ca vrea, ci pentru ca altfel nu poate fi. Producatorii si distribuitorii de film stiu prea bine ca interesul publicului general pentru presa quality sau pentru revistele culturale e extrem de redus, drept urmare, orice investitie in acest sens ar fi inutila. E mai simplu e sa platesti un advertorial decat sa te lasi la mana unui jurnalist de cinema. In plus, de ce sa astepti cu sufletul la gura sa citesti ce scrie cutare critic de film, in speranta ca o sa sprijine efortul tau de promovare, cand poti plati un blogger? Bloggerii nu adera la un cod deontologic si scriu zilnic despre te miri ce, in consecinta, un articol stramb despre cutare film trece usor neobservat. Asa se explica derapaje precum osanalele ridicate lui „Poker” al lui Nicolaescu in doua dintre cele mai citite bloguri la nivel national, tot asa se face ca avem o critica de film saraca, dar cinstita.

Ce pondere mai are judecata de valoare a criticului in consacrarea unui film?

Judecand dupa cantitatea si calitatea comentariilor adaugate la cronicile de film pe site-urile revistelor culturale, interesul cititorilor pentru acest segment este minim, drept urmare, nu poti nici sa consacri, nici sa provoci un esec de casa. Daca asa stau lucrurile, pentru cine mai scriem? Pentru un public pe care il cred extrem de redus si il stiu prin excelenta tacut. Cum va fi viitorul? In cel mai bun caz, romanii (sau macar o parte din ei) isi vor da seama ca nu degeaba exista specialisti, ca opinia lor are alta greutate decat cuvantul faunei mediatice omniprezente si vor reveni la deprinderea sanatoasa de a asculta, fie si din curiozitate, ce au acestia de zis. In cel mai rau caz, criticii vor ajunge in situatia de a scrie pentru ei insisi. Daca se va ajunge la asta, sa speram macar ca vom ramane destui.

Articol publicat in revista Cultura