Frate, frate, dar seriozitatea e pe bani: „A Serious Man” (r. Joel și Ethan Coen)

Dintotdeauna m-am întrebat cum lucrează fraţii Coen. Unul strigă „Ac” şi celălalt „tion”? Are fiecare scaunul lui de regizor sau fac cu rândul? Dacă vor să se uite pe obiectivul camerei de filmat, cum fac, cel care se uită îi povesteşte celuilalt sau au un obiectiv dublu, ca un binoclu? Au două rulote separate sau o singură rulotă, cu două camere decomandate şi băi separate? Îşi împart între ei filmele precum părinţii copiii, adică ăia mai deştepţi sunt deştepţi pentru că sunt ai tăi, iar pe ceilalţi i-au stricat cromozomii celuilalt? Cel mai important: există un test ADN pentru filmele care trec direct pe video?

Nu că ar fi ajuns să dea rateuri. Tribunalul e încă departe, judecând după ultima lor progenitură, „A Serious Man” din 2009, o comedie cel puţin neobişnuită: cu cât e mai amuzantă, cu atât devine mai tristă.

Folosindu-se de povestea unui profesor, tată, soţ şi proprietar, ale cărui competenţe profesionale, calităţi părinteşti, aptitudini maritale şi bunuri sunt atacate ca francezii la Verdun, Coen-ii ţin o demonstraţie perfectă despre exigenţele, multe şi complicate, pe care viaţa modernă le presupune, şi despre cea mai proastă alegere pe care, în aceste condiţii, un contemporan o poate face: să nu facă nimic.

Deşi e clar că nimeni nu îl ascultă, protagonistul umple la un moment dat o tablă întreagă cu calcule matematice şi o prezintă mândru elevilor, care picotesc în aşteptarea pauzei. E principiul incertitudinii şi chiar a fost demonstrat matematic.

Fraţii Coen fac altceva. Îl demonstrează cinematografic. Filmul lor are ceva din frumuseţea unei ecuaţii şi e tot cam la fel de ermetic. De aceea, e puţin probabil să aibă prea mare succes în sălile noastre de cinema.

Deşi, la urma urmei, nici asta nimeni n-o poate şti.