Mistouri: „Gambit” (r. Michael Hoffman)

Prejudecati.

„This is the story of my brave, foolish friend, Harry Deane.” Acestea sunt primele replici pe care le auzim in „Razbunare cu stil” /„Gambit” al lui Michael Hoffman. Ele ii apartin partenerului lui Harry (Colin Firth), maiorul Wingate (Tom Courtenay), naratorul omniscient care face oficiile de sofer in aceasta prima scena, dar care ne conduce si pe noi, asemeni unui bunic cumsecade, de-a lungul intregului film. Acest al treilea cadru de dupa genericul animat ascunde o mica performanta si e edificator pentru intelegerea intregului din care face parte.

Camera e situata acolo unde ar trebui sa fie geamul din dreapta-fata al masinii. In plan indepartat e Wingate, in plan apropiat e Harry. Cand auzim „This is the story”, Harry e focalizat, in timp ce Wingate e in ceata. La „of my brave, foolish friend”, accentul se schimba: acum Wingate e focalizat, iar Harry e in ceata, ceea ce ne pregateste pentru finalul cadrului („Harry Deane”), cand protagonistul trebuie sa ne capteze intreaga atentie, drept urmare, revenim la situatia initiala: din nou, pe Harry (si doar pe el) il vedem atat de clar, incat ii putem numara ridurile. Intregul cadru nu dureaza mai mult de zece secunde. Hoffman se arata extrem de grijuliu cu noi, cei care trebuie sa fim dirijati la fiecare pas pentru ca altminteri ne pierdem, la fel de prevenitor cum se presupune ca trebuie sa te arati cu cineva pe care nu il crezi foarte istet, atitudine care nu il va parasi de-a lungul intregului film.

Nu e prima data in filmografia fratilor Coen, scenaristi ai acestui remake dupa un film din 1966 cu Shirley MacLaine si Michael Caine, cand comedia isi justifica eticheta prin aceea ca razi nu de glume, ci de personaje. Singurii care scapa basma curata sunt Harry, Wingate si PJ Puznowski (Cameron Diaz), aliata celor doi. In rest, un numar neobisnuit de mare de membri ai unor minoritati sunt ridiculizati tocmai din cauza ca fac parte din ele.

Britanicii Harry si Wingate descaleca in Texas pentru a o recruta pe PJ, cu ajutorul careia vor sa-l escrocheze pe Lionel Shahbandar (Alan Rickman), seful lui Harry, colectionar de arta avid, dar neavizat. Prima victima a privirii condescendente a lui Hoddman: vanzatorul de la benzinarie, semianalfabet si homofob (in chip curios, ridicol va parea, in scurt timp, si un membru al comunitatii gay: pentru Hoffman si Coeni, oricum ai da-o, nu-i bine…) Lionel, aflam apoi dintr-o reverie a lui Harry, e nudist, ceea ce pare sa fie culmea excentricitatii in anul 2012 si un lucru de care se cuvine sa radem cu gura pana la urechi. Urmeaza apoi alti texani, cu pasiunea lor inexplicabila pentru bataile in baruri. Preferintele homosexuale par sa-l acopere pe Martin Zaidenweber (Stanley Tucci), care reuseste pentru scurt timp sa-i fure postul lui Harry, de un binemeritat ridicol. La capatul listei, dar nu cei de pe urma, japonezii cu care Shahbandar vrea sa semneze un contract. Dintre toti idiotii filmului, Katsuhara si colegii sai ocupa locul fruntas. Cu pasiunea lor pentru karaoke si, aparent, din cauza ca vorbesc o limba care ar trebui sa ni se para nostima, japonezii au acelasi rol cu texanii, cu nudistii si cu homosexualul filmului: sa il faca pe Harry, care nu e nici japonez, nici texan, nici nudist, nici gay, sa arate bine, si pe noi sa ne simtim bine din acelasi motiv.

Si totusi, filmul lui Hoffman nu e inept pana la capat. Prima replica a lui PJ este amanata atat de mult, incat atunci cand in sfarsit glasuieste, efectul comic e garantat. Gagurile bazate pe indaratnicia scaunelor din biroul lui Shahbandar nu sunt nici ele de lepadat, desi, la fel ca acrobatiile la mare distanta de sol ale eroului, se revendica de la o epoca in care un alt actor care nu rade niciodata (dupa cum observa PJ despre Harry) facea cariera. In cazul in care nu simtim ca meritam aplauze pentru ca nu practicam nudismul si nu ne-am nascut in Texas, aceste puncte tari sunt departe de a fi de ajuns.

Iata-ne in sfarsit in fata spectatorului ideal al lui „Gambit”: alb, heterosexual, european, pudic-textilist si musai natang.

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published.