Sfârşitul cinema-ului: „Printre măslini” (r. Abbas Kiarostami)

Viața din spațiul dintre “da” și “nu”.

Fără travelling-uri complicate, fără studii de lumină, fără actori profesionişti, aproape fără recuzită – un jeep, câteva corturi şi un număr de glastre cu flori nu mai mare de zece. Fără teze complicate impuse cu tot morţişul, fără savantlâcuri şi fără implicaţii politice, „Zire darakhatan zeyton” al lui Abbas Kiarostami tratează o posibilă poveste de dragoste în Iranul zguduit de cutremurul violent din 1992.

La ce bun filmul, când atâţia şi atâţia oameni (în jur de 50.000, conform estimărilor finale) pier ca şi cum n-ar fi fost niciodată, pare a spune Kiarostami. Vocea sa, prin mijlocirea personajului regizorului, abia dacă se face auzită; adevăraţii protagonişti sunt localnicii.

La ce bun filmul, o artă oricum aproape nerecunoscută oficial în Iran, întreabă elevele de la o şcoală locală când li se cere să se prezinte la un casting improvizat, dacă ultima producţie a regizorului abia s-a bucurat de o unică difuzare la televiziunea naţională? La ce bun să apari într-un film în care colegele de şcoală nu vor putea să te admire? La ce bun să apari într-un film în care eşti obligată să porţi haine tradiţionale, din acelea pe care nimeni în afara persoanelor fără educaţie nu le mai poartă, întreabă viitoarea actriţă Tahereh.

Pentru regizor însuşi, filmul cade pe plan secund în faţa traseului sinuos al relaţiei lui Hossein, actor principal al unei unice scene care se lasă greu filmată, cu Tahereh, partenera sa. Hossein este refuzat constant, mai întâi de părinţii lui Tahereh, apoi, după dispariţia acestora în cutremur, de bunica acesteia, iar acum de Tahereh însăşi. Neînduplecarea ei, motivată de faptul că Hossein este analfabet şi nu este proprietarul unei case, şi încăpăţânarea lui, care îi cere mâna, din nou şi din nou, fac toată frumuseţea filmului.

Finalul deschis îi are în centru tot pe cei doi tineri. Prin ochii regizorului (Mohamad Ali Keshavarz), camera îl urmăreşte de la distanţă pe Hossein, care o urmează pe Tahereh. După obicei, aceasta îl ignoră. Cei doi zăbovesc însă câteva momente, iar Hossein se întoarce. A obţinut el, în sfârşit, acceptul lui Tahereh de a-i deveni soţie? Camerala sprinţară care însoţeşte întoarcerea lui din drum (de altfel, singura formă de soundtrack a filmului) pare a sugera că da. Nu putem spune cu siguranţă.

Chestiunea a fost intens dezbatută de critică, deşi important nu este dacă Tahereh a spus „da” sau „nu”. Important este că, în ciuda cataclismului care abia a trecut, în ciuda peisajului neprimitor, în ciuda lipsurilor de tot soiul, viaţa îşi vede de drumul ei, după cum filmul din film, în ciuda feluritelor constrângeri, urmează să se facă. Această demonstraţie simplă este câştigul ultim al lui „Zire darakhatan zeyton”. La aceasta este el bun.

„Filmul începe cu D. W. Griffith şi se termină cu Abbas Kiarostami”, a declarat odată Godard. „Printre măslini” nu face decât să-i dea dreptate.

Articol publicat pe platforma www.pepsi.ro

1 thought on “Sfârşitul cinema-ului: „Printre măslini” (r. Abbas Kiarostami)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *