Sinceritatea ca unic criteriu. Daily Magazine, 2023

Cum a început povestea dvs în critica de film, ce vă atrage şi ce vă menţine interesul viu în acest spaţiu?

E rezultatul unei întâlniri întâmplătoare în Gara de Nord. Ea avea nevoie de cronici de film pentru un site proaspăt lansat sau în curs de lansare, eu credeam că am o voce și dorința (nerezonabilă, în acel moment) ca ea să se facă auzită. Au urmat ani întregi în care m-am amăgit cu gândul că presa, fie ea scrisă sau online, mai însemna ceva. Cu o întârziere feroviară, momentul adevărului a venit, până la urmă. Relația cu critica de film pare bidirecțională doar văzută de la distanță – din interior, e un triunghi. Pentru că se citește din ce în ce mai puțin spre deloc, pasiunea încă nu s-a stins, dar s-a domolit considerabil.

Ce mărci stilistice şi tematice nu ar trebui să lipsească dintr-un festival de film?

Nu cred în mărci sau în rețete. Întâmplarea face că filmele de anul acesta din Festivalul Filmului European să fie extrem de diverse, dar asta nu pentru că am căutat diversitatea cu orice preț. Pur și simplu asta mi-a dictat propriul meu gust sau fler. Pe lângă asta, dacă am un nord de rezervă de la care nu mă abat, e cel al simțului comun. Filmele pot fi oricât de alerte sau de lente, racordate la prezent sau anacronice, realiste sau impresioniste, cât timp cineaștii care le concep sunt onești față de singura entitate care reclamă sinceritate absolută: propria lor integritate artistică.

Care au fost criteriile de alegere a filmelor din acest an? Cum găsiți echilibrul între ce v-ați dori să includeți în programul festivalului și ce puteți aduce, atât din punct de vedere tehnic, dar mai ales financiar?

E o întrebare la care am mai răspuns, doar că diplomatic. Răspunsul sincer la întrebarea privind criteriul principal de selecție este: propriul meu gust. Uneori (rar) mă îndoiesc de el. De cele mai multe ori, socot că e cel mai important lucru pe care-l am, în calitate de critic de film sau de selecționer, dacă nu singurul. E al meu, îmi aparține la fel cum îmi aparțin greutatea, înălțimea sau dioptria. Ar fi contraproductiv sau o formă de a mă sabota să fac abstracție de el (în favoarea gusturilor altora, fie ei critici de film, membri ai juriilor marilor festivaluri sau ai publicului).

Și anul acesta, am pornit la drum cu credința că n-are cum să-mi iasă o ediție la fel de reușită ca cea anterioară. O dată în plus, m-am înșelat (asta dacă nu mă înșel sau nu mă amăgesc acum, când zic asta). N-am obținut toate titlurile pe care le-am râvnit, dar cu siguranță în program se regăsesc cele de care aveam nevoie.

Știu că o să spuneți că fiecare film merită văzut, dar dacă insist, puteți evidenția trei filme musai de văzut la această ediție?

Music, cel mai bun scenariu la Berlin, deși e aproape imposibil să-l rezumi în cuvinte, indiferent ce dicționar ai avea în mână. Samsara, tot din 2023, tot de la Berlinale, de data aceasta din competiția Encounters, singurul film la care chiar e în regulă să pui geană pe geană. Gigi la legge, premiul special al juriului la Locarno anul trecut, care chiar e un documentar, oricât de greu ar fi de crezut.

Cărui tip de public vă adresaţi în general şi cât de mult contează experiența vizionării în sală?

Ne adresăm în principal publicului format din cinefili – mai precis, atât de în principal, încât aș zice exclusiv. Altfel, sigur că toți spectatorii sunt bineveniți: știu să primesc înjurături, cu laudele stau mai prost. Vizionarea în sală o recomand cât mai viguros, cu atât mai mult cu cât, în cazul de față, pentru cele mai multe din filmele din program, poate fi singura șansă de a le vedea în viitorul apropiat.

Cât de mari consideraţi că sunt în prezent diferenţele sau asemănările dintre filmul românesc şi cel european?

Salutăm cu toată energia excepțiile și le vedem ca pe un pas spre normalitate, dar acea normalitate e încă atât de departe, că abia se vede. Filmul popular e deocamdată în primul rând populist, atât de nemuncit, că te cam agăți în colțurile lui. Și nu doar în primul rând: și în al doilea, în al treilea, în al patrulea rând și tot așa: pur și simplu nu prea e nimic acolo care să te îmbie la o revizionare, îl cuprinzi dintr-o privire. Căutăm veselia, dar dăm doar de hăhăială, iar spectacularul există mai mult prin mimetism. În ciuda faptului că vloggerii au de departe mai multă vlagă decât cineaștii cu patalama, momentul în care spectatorii vor transforma din nou mersul la cinema într-un obicei e încă departe.

Ce vă doriţi pentru dvs personal şi profesional pentru viitor?

Pe ambele planuri, să am cât mai puține îndoieli și tot atâtea regrete.

Cum priviţi evoluţia acestui festival în viitor?

Sper s-o pot privi din interior, adică să mai fiu aici și la anul. Dacă așa vor sta lucrurile, ce pot spune e că, în măsura în care ține de mine, festivalul va arăta fix la fel. Privesc schimbarea de orice fel cu neîncredere, dacă nu cu ostilitate, așa că, dacă e să evolueze cumva, festivalul va evolua doar în dimensiuni: mai multe filme, mai multe evenimente conexe, mai multe orașe, tot atâția selecționeri.

A consemnat Andreea Cristina Mihalache