Yes, We Khan! „Star Trek Into Darkness” (r. J. J. Abrams)

Prequelul unui bromance.

Filmat in IMAX si prelucrat apoi in format 3D, „Star Trek in intuneric” este concomitent un sequel (al lui „Star Trek” din 2009), un al doilea prequel (la „Star Trek: The Original Series”), un SF si un film de actiune, ceea ce face ca toata lumea sa fie destul de greu de multumit: si cei carora le-a placut precedentul film Star Trek, si admiratorii seriei TV, si fanii SF, dar si cei care vor sa vada un film, nu conteaza care, la mall. Abrams reuseste sa impace si capra, si varza, apeland la ceea ce in snooker se numeste safety shot: filmul sau arata respectul cuvenit unui trecut imposibil de ignorat (serialul lui Gene Roddenberry), proiectand in acelasi timp in viitor unele din principalele caracteristici si spaime ale prezentului.

„Into Darkness” nu are product placement (in intervalul care s-a scurs de la precedentul Star Trek, capitanul Kirk s-a lasat de Budweiser si a decis sa renunte la serviciile companiei Nokia), iar momentele de slapstick lipsesc. Altfel, atat Star Trek 11, cat si Star Trek 12, sunt situate in timp inaintea inceputului seriei originale si au drept scop competarea spatiilor goale din biografiile personajelor-cheie. E un proces de consolidare a unei mitologii (dar si de exploatare a unei posibilitati de business, prin aceea ca furnizeaza un mod acceptabil de a continua o franciza), care se inscrie intr-o tendinta deja consacrata (noile episoade „Star Wars”, „Batman Begins”, „Casino Royale”, primul Bond cu Craig).

Aflam, asadar, cum s-au format capitanul Kirk si Spock, dar mai ales cum s-a legat prietenia dintre cei doi. In ambele filme, un act de rebeliune din partea capitanului Kirk duce la caderea acestuia in dizgratie. Aceasta se produce cu concursul lui Spock, ale carui origini vulcaniene il obliga sa spuna intotdeauna adevarul si sa-si denunte colegul. La final, Spock isi depaseste limitele, comitand el insusi o transgresiune similara cu de care s-a facut vinovat Kirk. Gestul sau duce la un deznodamant in care lumea e salvata, iar prestigiul lui Kirk e restabilit. Poate cel mai semnificativ aspect in ceea ce priveste similitudinile dintre cele doua filme ramane, insa, urmatorul: eroul negativ e, in ambele cazuri, un terorist.

Romulan venit din viitor („Star Trek”) sau supraom al trecutului („Star Trek Into Darkness”), acesta este diferit atat ideologic, cat si fizic, fata de o majoritate a secolului 23 surprinzator de asemanatoare cu cea din ziua de azi. In ambele cazuri, villain-ul detesta insasi esenta acestei civilizatii predominante, pe care isi propune sa o distruga, planeta cu planeta si oras cu oras. Khan, un personaj clasic a carui scoatere de la naftalina va face probabil deliciul trekkies-ilor, organizeaza si pune in aplicare, folosindu-se de un aliat-kamikaze, un atentat in inima Londrei, ataca si distruge partial sediul central al puterii militare a confederatiei, pentru ca, spre final, nava spatiala pe care acesta o piloteaza sa puna la pamant mai multi zgarie-nori intr-o metropola americana (San Francisco). Daca, in anii care urmeaza, lumea va incepe, dintr-un motiv sau altul, sa se teama de hipsteri, urmatorii eroi negativi vor fi probabil nevoiti sa poarte ochelari de vedere fara dioptrie si esarfa tot anul, respectiv sa asculte postpunksi in somn.

In sfarsit, ceea ce „Batman & Robin” face prin raport cu serialul TV Batman, „Into Darkness” reuseste pentru seria veche Star Trek, si anume sa pastreze una din principalele caracteristici ale originalului: camp-ul. Problema unei relatii homoerotice intre capitanul Kirk si Spock a fost intens dezbatuta, de fani, dar si in mediul academic. In ceea ce ma priveste, in scena in care Kirk se sacrifica de dragul navei sale, Spock il priveste cu ochii in lacrimi si mainile lor incearca sa se atinga, dar sunt despartite de un geam, daca unul din ei ar fi spus „Te iubesc”, iar celalalt ar fi raspuns „Si eu”, nu cred ca as fi cazut de pe scaun de stupefactie.

Doi barbati in costume mulate infrang un bin Laden al viitorului, stimulati de prietenia ce si-o poarta, iata o premisa care n-ar trebui sa-i zica prea multe unui spectator pentru care exista si alte forme de salut, in afara de „Live long and prosper”. Meritul lui Abrams e acela de a fi demonstrat ca se poate.

Articol publicat pe www.postmodern.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.