Stere Gulea si poporul! „Sunt o baba comunista” (r. Stere Gulea)

Despre comunism si comunisti, cu aceeasi incrancenare.

Va rog, fiti sinceri si recunoasteti: asa-i ca n-ati auzit de premiul Jean Monnet pentru literatura europeana, decernat de consiliul general al departamenului Charente din Franta? In acest caz, sunteti cu totii niste inculti, deoarece, dupa cum aflam din mapa de presa a filmului Sunt o baba comunista, e un premiu prestigios si nici nu ne dam noi seama ce important e ca Dan Lungu, autorul volumului cu acelasi nume, a fost dublu nominalizat in 2008. Bine, trei ani mai tarziu, omul a primit de la statul francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor, dar parca ce, se compara flecustetul asta cu un premiu din partea departamentului Charente?!

Nu stiu cum e cartea domnului Lungu, dar regizorul Stere Gulea merita toate laudele: a facut tot ce era omeneste posibil cu materialul primit de la scenaristul Stere Gulea.

Cu cat au fost mai intens reproduse cliseele scrise, rostite sau gandite despre comunismul à la roumaine, cu atat sunt mai multe sanse ca ele sa se regaseasca in acest film. Ceausescu a facut blocuri – s-a bifat. Ceausescu ne-a dat locuri de munca stabile – s-a bifat si asta. Dar tot din cauza lui Ceausescu am avut si cozi – il taiem si pe el de pe lista. Ele apar, rostite, cu subiect si predicat, cand te astepti mai putin. Alice, fiica lui Emilia si Tucu, se intoarce in tara dupa o perioada indelungata petrecuta in Canada si America. Despre ce poate ea sa vorbeasca, la o prima masa mai protocolara in familie? Despre comunism, bineinteles. Ce afla ea atunci cu stupoare? Ca mamei ei nu-i repugna amintirea societatii multilateral dezvoltate. Sa cazi de pe scaun, nu alta!

Printre meseni, doamna Stroiescu (Valeria Seciu), care, in chip convenabil, e si croitoreasa, ca sa aiba Emilia un motiv sa ii calce pragul si sa aiba o prima discutie cu ea, si profesoara, ca sa poata Alice s-o cheme la masa si sa transeze problema. Cum apare in cadru doamna Stroiescu, cea-pe-care-regimul-comunist-a-marginalizat-o, cum incep sa se tanguie viorile. Acelasi lucru e valabil pentru personajul interpretat de Coca Bloos, o doamna nevoiasa care locuieste intr-o carcasa de Dacie si nutreste o pasiune pentru zburatoare. Nu e nici Singur acasa VI, nici Mary Poppins II, stati linistiti la locurile voastre! In sfarsit, Alice revine in tara cu Alan, logodnicul ei american. Puteam scapa de momentul in care oaspetele e omenit cu lichide traditionale degraba schimbatoare de alcoolemie? Nu, nu puteam. Sigur ca romanul si americanul ajung destul de repede sa vorbeasca aceeasi limba si sigur ca toate sunt puse cu mana. Asa cum erau pe vremuri si coregrafiile la Cantarea Romaniei.

Istoria o scriu invingatorii, era de parere Winston Churchill, ceea ce, tradus in limbaj cinematografic, inseamna un singur lucru: comunistii sunt prosti. Cum se vede aceasta realitate cel mai limpede? Pai, in primul rand, comunistii vorbesc si scriu gresit romaneste. Rar vezi prin filme pancarte scrise cat de cat corect. Cuvantul de ordine? Niciun predicat acordat cu subiectul lui! Toleranta zero pentru fraze vaduvite de cacofonii! Altfel cum sa inteleaga publicul spectator? In Sunt o baba comunista, bunaoara, avem un stergar agatat de perete cu o lozinca de pe alte vremuri (Harnicia si curatenia, sunt oglinda femeii, ceva de genul asta), in timp ce, in viu grai, dezacordul dintre subiect si predicat e la fel de prezent cum erau crevetii in galantarele alimentarelor comuniste in anii ‘80. Deci daca ati inteles, repetati dupa mine: cum sunt comunistii? PROSTI!

In Calarasiul postdecembrist al lui Stere Gulea, e perfect normal ca, la despartire, stiind ca esti la ananghie, parintii pensionari sa-ti vare in buzunar un plic cu 15.000 de euro, ca si cum ar fi un pachet cu covrigi de Boromir si-o apa la jumate, sa nu-ti fie foame si sete in tren. Protestezi un pic, cum ca nu trebuia, dar iei totusi banii, fara sa te gandesti ca cel mai probabil provin din vanzarea unui rinichi: zici Saru’mana si gata. Lucrurile, tin sa va informez, nu stau deloc asa in orasul Galati.

Articol publicat pe www.postmodern.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.