Dubla maturizare: „Jeune et jolie” (r. François Ozon)

Aer rarefiat.

In prima scena a celui mai recent film al lui François Ozon, Victor (Fantin Ravat) isi spioneaza sora mai mare, care are aproape 17 ani, cu binoclul. Aceasta sta intinsa la soare, pe o plaja goala. In scena urmatoare, umbra mainii baiatului se preumbla peste trupul lui Isabelle (Marine Vacth), oprindu-se in dreptul ochilor ei. Eroina isi da seama ca e privita, isi pune sutienul si se intoarce in casa unde isi petrece vacanta alaturi de Victor si de parintii ei.

Fratele sau isi va continua incursiunile voyeuriste si in restul actului I, in timp ce Patrick (Frédéric Pierrot) ii e de fapt doar tata vitreg, ceea ce face ca promisiunea incestuoasa sa fie dubla. Aceasta promisiune, dimpreuna cu toate celelalte combinatii erotice posibile avand-o drept singura constanta pe Isabelle, nu se concretizeaza niciodata in „Jeune et jolie”. Victor isi contempleaza sora in timp ce foloseste o perna pe post de substitut de partener, Patrick da peste ea goala pusca in timp ce face dus, pentru ca mai apoi sa poarte cu ea o conversatie nu tocmai cuviincioasa, si totusi nimeni nu abuzeaza de ingenuitatea lui Isabelle. Nimeni din familia ei, cel putin.

Asta nu inseamna ca filmului lui Ozon ii lipsesc tusele groase: in timp ce isi pierde virginitatea pe o plaja, Isabelle se trezeste ca e privita, cu o expresie goala, de o a doua Isabelle (in pozitie bipeda, cu toate hainele pe ea, neangrenata in vreun act sexual). Cand coboara la metrou, dupa ce o vedem pentru intaia oara practicand prostitutia, protagonista trece prin dreptul unui tunel, pe care troneaza un panou publicitar din care se vede doar o pereche de buze carnoase, date din belsug cu ruj. Primul client al lui Isabelle e neasteptat de batran (atat de batran, incat are nevoie de sprijin medicamentos pentru a indeplini exigentele unui astfel de raport profesional), al doilea e vazut ca un pervers (desi contractul e dus la indeplinire, refuza s-o atinga, apoi refuza s-o plateasca), al treilea e tot un batran, pe deasupra libidinos, care o mai si jigneste. In sfarsit, aproape fiecare raport intim e urmat de un dus, alegere care comporta doua avantaje: intelegem ca Isabelle se simte murdara si totodata o vedem din nou goala…

Invitata de o colega la o petrecere acasa la un cunoscut, Isabelle trece din camera in camera. Fara sa ia parte la distractie, o examineaza (la fel cum fratele sau o examina pe ea, intinsa pe plaja). Eroina ii priveste cu o detasata ingaduinta pe colegii ei de generatie, aflati acolo pentru a-si incepe sau a-si actualiza un CV erotic care, prin comparatie, pare ridicol. Intr-un alt film, aceeasi scena, filmata aproape la fel, ar fi putut indeplini o cu totul alta functie (de pilda, ar fi putut spune ceva despre adolescenta, despre efemerul si totodata despre extraordinara ei seriozitate). Preocuparea lui Ozon ramane, insa, Isabelle.

Filmul e impartit in capitole, fiecare din ele corespunzand unui anotimp (desi mai cinstit ar fi fost sa se cheme Actul I, Actul II, Actul III si Epilog). La final, imaginea luminoasei protagoniste e contrastata de chipul plin de riduri, si totusi nu mai putin luminos, al lui Alice, vaduva lui Georges. Nu e prima data cand Ozon lucreaza cu veterana Charlotte Rampling (de asemenea, nu e nici prima data cand o pune sa imparta cadrul cu o actrita cu mult mai tanara decat ea), dar acum, regizorul francez chiar are ceva de spus despre tinerete, varsta si imbatranire, nu doar se foloseste de ele.

In sfarsit, copilului teribil al cinema-ului francez i s-a schimbat vocea.

Articol publicat in revista Cultura

Leave a Reply

Your email address will not be published.