Pana la capat: „Never let me go” (r. Mark Romanek)

Kathy, Tommy si Ruth sunt elevi la o scoala englezeasca privata cu totul aparte. Atat in timpul cursurilor, cat si in afara lor, copiii de la Hailsham sunt tratati cu respectul rezervat indeobste sfintelor moaste. Nici vorba de severitate excesiva, de reguli absurde sau de pedepse demente, asa cum am vazut, bunaoara, in „If…” al lui Lindsay Anderson. Si totusi, cu cat grija cu care acestia sunt tratati e mai mare, cu atat ne pare internatul mai sinistru. Intr-adevar, dupa ceva timp, cladirea si sistemul mai mare din care ea face parte isi releva adevaratul caracter: toti copiii sunt clone, menite sa satisfaca cererea de organe vitale. Ceea ce, de indata ce devin adulti, incep sa si faca.

Exceptand aceasta extravaganta SF, lumea in care ei traiesc e una si aceeasi cu lumea noastra. Distopiile clasice au drept decor planete straine, domuri suprasecurizate, orase subterane, ferite de aerul toxic sau de razele soarelui, pe scurt, o realitate cu totul alta decat cea in care traim. Invariabil, o distanta temporala linistitoare ne desparte pe noi, cei din sala, de ei, cei de pe ecran. Or, de data aceasta, apocalipsa morala are loc acum (sau in urma cu nu prea mult timp, povestea fiind plasata in anii ’70 si ’80), iar calaii sunt cu nimic diferiti de noi insine.

DESCHIS / INCHIS

Interesant in filmul lui Romanek e ca Tommy, Kathy si Ruth isi asuma statutul de unelte si actioneaza ca atare. De la „Logan’s Run” sau „Soylent Green”, la ecranizari precum „Fahrenheit 451” si „1984”, odata ce descoperea, treptat sau brusc, monstruozitatea sistemului in care era integrat, protagonistul incerca din rasputeri, cu grade variabile de siretenie si succes, sa-l submineze. In fiecare dintre cazurile citate, reusita sau moartea erau singurele variante pe care le avea la dispozitie. Cateodata, rezistenta eroului ii aparea acestuia (dar si noua) ca o alegere care se impunea de la sine. Alteori, impotrivirea lui la rigorile unui status quo abrutizant era de fapt cea a eroului american tipic, care, oriunde ar fi (in timpul Razboiului Civil, in mall, la cumparaturi sau departe, in spatiu), tot un serif ramane.

Pentru Kathy, Tommy si Ruth, supravietuirea nu exista nici macar ca notiune. Impotrivirea lor in fata sistemului care ii condamna e nula, desi scaparea ar fi cum nu se poate mai aproape: ajunge pur si simplu sa fuga, caci nimeni nu-i pazeste. Numai ca aceasta salvare ne pare la indemana doar noua, nu si lor. Regulile lumii in care ei traiesc elimina aceasta optiune, iar curajul romanului lui Ishiguro si al filmului e ca duc aceasta conventie pana la capat. In ceea ce constituie unica lor incercare de a-si schimba soarta, Kathy si Tommy dau ascultare unor zvonuri, care ii indeamna nu sa puna la indoiala sau sa infrunte, ci doar sa fenteze establishmentul, si asta pentru o scurta perioada de timp.

Aducand pe ecran acest sistem dintr-un trecut imaginar si veghind ca regulile sa-i fie respectate, Romanek infrange un sistem cat se poate real: pe cel al studiourilor de acum.