Drag & Drop: „Oblivion” (r. John Kosinski)

Omagiu, pastisa, furt.

Potrivit regizorului Joseph Kosinski („Tron: Legacy”), aceasta Misiune imposibila futurista constituie un omagiu adus filmelor SF din anii ’70. Daca admitem ca asa stau lucrurile, atunci avem de-a face cu un omagiu remarcabil de bine pus la punct.

Jack Harper (Cruise) si Victoria (Andrea Riseborough) reprezinta intreg personalul unei statii de supraveghere, situate undeva deasupra Pamantului, in anul 2077. Terra a fost pustiita cu multi ani in urma; ca in „Planeta maimutelor” (si in alte sute de productii horror-educative de serie B din anii ’50 inaintea ei), anihilarea totala a fost adusa de folosirea bombei nucleare. Scopul imediat al celor doi este sa asigure buna functionare a unor sonde, care extrag putina energie ramasa pe Pamant. Inca din primele minute, suntem pusi la curent cu un deadline extrem de important: in doua saptamani, Jack si Victoria isi vor fi incheiat misiunea. In mod inteligent, acest ceas care ticaie este destul de curand dat uitarii.

Aparent, cei doi traiesc intr-o minunata lume noua. Curand, Jack isi da seama ca nu e deloc asa. Schimbarea atitudinii sale fata de un status quo pe care Andrea nu il pune la indoiala e declansata de intrarea in contact cu o serie de vestigii ale lumii vechi. Daca partenera lui nu nutreste aceleasi nostalgii, aceasta se intampla deoarece singurul lucru cu care poate ea intra in contact e un monitor, de la care comunica cu centrul de comanda. Aparent, nici in viitor, rolurile de gender nu se vor fi schimbat radical: femeia nu poate aspira la mai mult decat sa-si astepte barbatul cu masa pusa, respectiv sa spere ca va fi salvata, atunci cand e la ananghie.

Descoperirea care il schimba in mod fundamental pe Jack e o carte, in ceea ce trebuie ca reprezinta un omagiu la adresa romanului „Brave New World”, a lui „Fahrenheit 451” sau, mai recent, „Equilibrium”. Lumea veche zace ingropata sub tone de sedimente, asa se face ca, din Empire State Building, se mai vede doar varful, un al doilea omagiu la adresa seriei „Planet of the Apes”. Regulile lumii noi au la baza o serie de tabuuri. Printre acestea, o zona interzisa, ca in aceeasi „Planet of the Apes”. Pentru ca filmul omagiaza si filmele-cult ale anilor ’80, adversarii lui Cruise poarta platosa monstrului din „Predator”, impodobita cu penele negre din „Mad Max Beyond Thunderdome”.

Nici anii ’90 nu sunt neglijati, drept urmare, Jack descopera destul de curand ca tot ceea ce stie despre lumea in care traieste e o minciuna, ca semenii sai sunt clonati si cultivati ca intr-o crescatorie de niste masini, ca exista o Rezistenta subterana si ca scopul Masinilor e sa o anihileze, cu largul sau concurs. Dupa omagiul adus „The Matrix”, urmeaza omagiul inchinat „Odiseei spatiale 2001” si lui „1984”: fiecare miscare a sa e atent supravegheata de o fantomatica eminenta cenusie informatica, asa ca Jack trebuie sa-si tina dubluganditul pentru el. Singurele momente cand se poate manifesta dupa voia inimii sunt cele petrecute la o ferma aflata in perfecta stare, varianta niciodata explicata a hiperspatiului din „Star Trek”.

Pentru a infatisa efectele cele mai devastatoare ale apocalipsei nucleare, Kosinski ne arata New Yorkul distrus si Pentagonul bombardat. Pentru Jack, o importanta victima colaterala e si Superbowlul. Distrugerea oraselor americane, dar mai ales a sacrosanctului fotbalul american, ar trebui sa ne dea intreaga dimensiune a dezastrului. Jack insusi e un cowboy modern, care poarta sapca celor de la Yankees in loc de palarie cu boruri largi, si care reuseste performanta de a repara o drona cu o guma de mestecat. De indata ce acest cowboy intelege care ii e dusmanul, nimic nu mai poate sta in calea lui, nici macar moartea.

Finalul acestui western postapocaliptic e incongruent cu restul filmului – invincibil pana atunci, sistemul se lasa dus cu zaharelul intr-un mod care ar putea fi considerat extrem de neverosimil. Dar asta nu schimba prea mult. Dincolo de dificultatea de a gasi linia de demarcatie intre omagiu si plagiat, „Oblivion” e o experienta senzoriala, imaginea lui Claudio Miranda („Tron: Legacy”, „Life of Pi”) contribuind cel putin la fel de mult ca muzica formatiei electro M83 in construirea unei space opera extrem de competent orchestrate.

Totodata, „Oblivion” marcheaza o premiera in filmografia lui Tom Cruise. Desi actorul american a salvat de numeroase ori lumea, e totusi pentru prima data cand personajul sau isi da viata de dragul unei femei, reusind sa ramana cu ea in acelasi timp.

Articol publicat pe www.postmodern.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.